Diverse
Biserica Prezbiteriană declară căsătoriile gay „creștine”
Biserica Prezbiteriană din Statele Unite a votat pe 19 iunie să schimbe „constituția” bisericii nu doar pentru a permite oficierea căsătoriilor gay, ci și pentru a le declara creștine.
În urma votului majoritar, biserica va schimba limbajul folosit pentru a descrie căsătoria, de la o uniune între „un bărbat și o femeie”, la o uniune „între două persoane”. Însă înainte ca această schimbare să intre în vigoare, trebuie să fie aprobată de un număr de 172 de biserici locale, pe parcursul unui an de zile, scrie CNN.
Până atunci însă, delegații bisericii au votat să permită oficierea cununiilor gay în statele unde aceste uniuni sunt legale și unde liderii bisericii locale o permit. Această măsură intră în vigoare imediat. În America, 19 state și Districul Columbia recunosc căsătoriile homosexuale
Votul este o victorie răsunătoare pentru prezbiterienii pro-gay. „Acest vot este un răspuns la multe rugăciuni înălțate pentru ca Biserica să recunoască dragostea din cadrul cuplurilor de același sex”, a declarat Alex McNeill, director al organizației pro-gay More Light Presbyterians.
În ultimii ani, atitudinea Bisericii față de căsătoriile homosexuale s-a schimbat progresiv. În 2011, Biserica a elimintat primele bariere, permițând hirotonirea pastorilor care aveau parteneri de același sex. De la această mișcare, 428 de biserici locale s-au scindat de Biserică, optând pentru confesiuni mai conservatoare, sau s-au dizolvat cu totul. Un nou val de separări ar putea urma după votul de joi, însă se așteaptă să se atingă numărul de 172 de voturi necesare de la bisericile locale.