Stiri externe

PRESIUNI DIN GERMANIA ȘI FRANȚA/ Parisul trimite un ministru la București să facă presiuni pentru acceptarea cotelor de migranți

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, se va afla în vizită la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie şi…

Considerat a fi în moarte cerebrală, s-a trezit după ce a fost deconectat

Pare a fi un film de Crăciun, dar este o poveste adevărată, un miracol. Luna trecută, un american care părea…

Papa Francisc în sprijinul globalizării, critică țările care se opun migrației

Papa Francisc a făcut declarații tranșante în fața diplomaților din toată lumea. Papa Francisc a lansat un avertisment, luni, în…

LEGĂTURA de SÂNGE a actorilor cu SATANA. I-a mulțumit DIAVOLULUI pentru TOT, chiar pe SCENĂ. Discurs HALUCINANT

Pentru foarte mult timp, lumea a asociat succesul actorilor cu un pac făcut de aceștia cu Satana. Acum s-a demonstrat…

Genocidul de lângă noi: AVORTUL! În 2018, 42 de milioane de avorturi înregistrate la nivel mondial

Un raport recent emis indică faptul că în 2018 moartea prin avort a depășit în lume orice altă cauză de…

NOUA STRUCTURĂ RELIGIOASĂ UCRAINEANĂ PROMITE SĂ LUCREZE ASUPRA PROBLEMEI ACCEPTĂRII HOMOSEXUALILOR. VIDEO

Schismaticul Epifanie a numit susţinerea homosexualilor o “problemă dificilă” pe care a promis că o va rezolva. Despre acest lucru…

CEDO legalizează SHARIA în Europa și SUPUNEREA în fața Islamului

O decizie a Curții din 19 decembrie deschide calea pentru a transforma Sharia, „legea sfântă a Islamului”, într-un drept al…

Lupta lui Trump pentru SALVAREA Creștinismului

Orientul Mijlociu a fost vatra în care s-a născut acum 2000 de ani creștinismul. Astăzi, creștinii abia supraviețuiesc în această…

Netanyahu: Nu se pune problema dacă, ci când își va muta Brazilia ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că preşedintele ales al Braziliei, Jair Bolsonaro, i-a declarat că nu se pune problema…

Sute de milioane de CREŞTINI sunt PERSECUTAŢI în LUME

Circa 215 milioane de creştini din întreaga lume s-au confruntat cu persecuţiile din cauza credinţei lor anul trecut, femeile şi…

Erdogan atacă Israelul

Totul a culminat, duminică, cu o declaraţie în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Israelul de ”teroare de…

Crăciunul este interzis în Coeeea de nord

O căutare rapidă pe Google despre “Crăciunului în Coreea de Nord” oferă foarte puține informații: de la tabloidele americane care…

O NOUĂ LOVITURĂ A ADMINISTRAȚIEI TRUMP PENTRU COMUNITATEA LGBT: NOUL ACORD DE LIBER SCHIMB CU CANADA ȘI MEXICUL ELIMINĂ DREPTURILE LGBT

O nouă lovitură a administrației Trump pentru comunitatea LGBT. Administrația de la Washington a scutit Statele Unite de prevederile din…

VIDEO: Papa Francisc propune schimbarea unui verset din rugaciunea „Tatal Nostru”

Papa Francisc vrea sa schimbe formularea unui verset din rugaciunea Tatal Nostru. Conform tabloidului „London Daily Express”, papa considera ca…

Cuba scoate din Constituţie căsătoriile gay

Cuba a renunţat să înscrie în noua Constituţie prevederi care ar fi deschis calea pentru căsătoriile între persoane de acelaşi…

Elevii din Marea Britanie vor fi învăţaţi că și băieţii pot avea menstruaţie

Elevii de școală generală din orașul Brighton and Hove, Marea Britanie, vor fi învățați că și băieții pot avea menstruație.…
Close