Stiri externe
26/10/2012
Islamul, o ameninţare pentru identitatea naţională franceză
Rolul islamului în Franţa a ajuns din nou sub lupă joi, după ce cotidianul Le Figaroa publicat rezultatele unui sondaj de…
26/10/2012
Televiziunea siriană prezintă imagini cu Assad în timp ce se roagă într-o moschee din Damasc
Televiziunea oficială siriană l-a prezentat pe preşedintele Bashar al-Assad rugându-se, vineri, într-o moschee din Damasc, cu ocazia sărbătorii musulmane Aid…
25/10/2012
Evreii, revoltaţi de participarea preşedintelui Egiptului la rugăciuni anti-semite
Preşedintele Egiptului, Mahommed Morsi, a intrat în vizorul Centrului Simon Wiesenthal, care monitorizează anti-semitismul din lume, după ce a participat…
25/10/2012
Gruparea islamistă Al-Nosra respinge acordul de încetare a focului în Siria
Gruparea islamistă Frontul Al-Nosra, care revendică numeroase atentate împotriva regimului sirian, a respins miercuri, într-un comunicat, armistiţiul propus de către…
24/10/2012
Mormonii, „cea mai mare biserică” din următorul secol
Biserica lui Iisus Christos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (Biserica Mormonă) este pe care să devină biserica cea mai…
24/10/2012
Procesul împotriva unor CREŞTINI copţi privind filmul ISLAMOFOB a început în Egipt
Procesul celor şapte egipteni de religie coptă care trăiesc în Statele Unite şi unui pastor american a început duminică la…
21/10/2012
10000 de egipteni adunaţi în deşert pentru a se ruga
Creşterea persecuţiei, alegerea unui preşedinte al Frătiei Musulmane, moartea Papei Bisericii Ortodoxe Copte i-au determinat pe cei mai multi dintre…
21/10/2012
Musulmanii se pregătesc de marele pelerinaj de la Mecca
Musulmanii se pregătesc de marele pelerinaj anual la Mecca. Este unul dintre ritualurile tradiţionale ale islamului, pe care orice musulman…
19/10/2012
A câştigat în instanţă DREPTUL LA MOARTE. Tânăra paralizată care şi-a dat părinţii în judecată pentru că nu o lăsau să-şi pună capăt suferinţei
O femeie de 28 de ani, paralizată de la gât în jos din cauza unei tumori cerebrale, a câştigat în…
19/10/2012
Creștinii din Iran sunt arestați în masă
În Iran au fost raportate aresturi masive ale creștinilor protestanți, inclusiv a foștilor musulmani. În toată țara, femei și bărbați…
18/10/2012
100 de SECTANŢI s-au baricadat ameninţând că se SINUCID de frica SFÂRŞITULUI LUMII
Peste 100 de membri ai unei secte religioase din Brazilia s-au baricadat într-o clădire, ameninţând că se sinucid în masă,…
15/10/2012
Acord de pace între guvernul filipinez și rebelii islamiști
Liderii rebelilor musulmani din Filipine au pus luni o piatră de hotar în atingerea obiectivelor lor: semnarea unui pact preliminar…
15/10/2012
Pastor din Seul adoptă copiii abandonați prin Baby-Box
Pastorul unei biserici din Coreea de Sud a decis să întindă o mână de ajutor bebelușilor care sunt sortiți abandonului…
14/10/2012
CARNAGIU ÎN NIGERIA: 20 de persoane împuşcate mortal la moschee
Aproximativ 20 de persoane au fost împuşcate mortal în faţa unei moschei din Nigeria, anunţă BBC. Aproximativ 20 de persoane…
13/10/2012
Situaţia din Siria relatată de un pastor. Rugaţi-vă pentru Siria!
“Violența a scos oamenii din casele lor, fugind pentru a-şi scăpa cu viața. Mulţi s-au mutat în interiorul țării și…
12/10/2012
Billy Graham, impresionat de valorile lui Mitt Romney
Apreciatul evanghelist american Billy Graham, ce va împlini 94 de ani în ziua ce urmează alegerilor prezidenţiale din SUA, s-a…