Informatii utileStiri externe
Cipul implantat în mână este deja o realitate! Cum funcţionează tehnologia
Firma britanico-poloneză Walletmor spune că a devenit prima companie care a oferit spre vânzare cipuri ce se implantează sub piele.
„Implantul poate fi folosit pentru a plăti o băutură pe plaja, o cafea, o tunsoare sau la magazinul tău alimentar local”, spune fondatorul și directorul executiv Wojtek Paprota. „Poate fi folosit oriunde sunt acceptate plăți contactless.”
Cum funcţionează cipul?
Cipul, care cântărește mai puțin de un gram și este puțin mai mare decât un bob de orez, este format dintr-un microcip minuscul și o antenă învelită într-un biopolimer – un material natural, similar plasticului. Nu necesită baterie sau altă sursă de alimentare. Firma spune că a vândut până acum peste 500 cipuri.
Odată ce cipul este introdus, utilizatorii nu mai trebuie să se deranjeze cu cardurile de debit sau de credit. Pentru a face o achiziție, își pot flutura mâna asupra unui cititor fără contact. Ar putea suna ca o fantezie distopică, dar Walletmor este o dovadă a cât de repede progresează industria plăților.
Cipurile conţin informaţii personale
Beneficiul trebuie cântărit cu riscurile. Mai ales atunci când cipurile încorporate conțin mai multe informații personale. Cipurile contactless implantate sunt doar „o extensie a internetului lucrurilor”. Prin asta se referă la un alt mod de conectare și schimb de date.
Rămâne de văzut dacă tehnologia va avea succes şi în ţara noastră. România, o ţară preponderent creştin-ortodoxă, ar putea fi sceptică la adoptarea cipurilor implantate în mână, pe considerentul că acesta ar putea fi unul dintre semnele ce prevestesc sfârşitul lumii.
Sursa: Ziarul National