În ciuda secularismului tot mai accentuat, creștinismul este mai extins decât acum două milenii. Această situație generează o dilemă greu de evitat: dacă este prezent în viața societății, de ce impactul său este tot mai redus?
Nu sunt necesare analize rafinate pentru a identifica ceea ce se poate sesiza și cu ochiul liber: creștinismul actual se reorientează. Dincolo de diversele curente teologice, mai apropiate sau mai depărtate de structura învățăturilor apostolice, devine tot mai evidentă tendința de aggiornamento în creștinism.
Un exemplu concret în această privință este oferit de prestația recentă a fostului președinte american Jimmy Carter. Şi nu ar fi singurul politician care a devenit un militant pentru drepturile homosexualilor. Însă, în cazul său, sunt puse sub semnul întrebării chiar reperele fundamentale ale creștinismului pe care susține că îl practică.
Jimmy Carter nu este un politician obișnuit, angajamentul său creștin fiind de notorietate. O dovadă în acest sens este rolul activ pe care îl joacă în biserica baptistă Maranatha, din Georgia, unde continuă să predea la școala duminicală.
Cu ocazia unui eveniment care s-a derulat recent în Colorado, Carter a susținut că nu are cunoștință de „niciun cuvânt sau acțiune a lui Iisus Christos care să fi discriminat pe cineva”. Observația în sine este corectă și nu ar trebui să genereze alte comentarii.
Însă, motivul enunțului poate fi discutabil. Carter s-a exprimat deschis în favoarea drepturilor homosexualilor chiar în interiorul bisericii creștine. Pentru a nu exista dubii cu privire la ținta declarației sale, fostul președinte american apreciază că „în ochii lui Dumnezeu, ei sunt la fel de buni ca și noi”.
Un creștinism culturalizat
Analizând poziția lui Carter, putem surprinde elemente care sugerează transformarea prin care trece creștinismul în ultima perioadă. De la o teologie fermă, fără niciun compromis în aspectele morale, s-a făcut saltul la nuanțarea unor elemente considerate cândva nenegociabile. În consecință, unele aspecte ale învățăturii lui Christos au fost supralicitate, pentru a justifica o anumită idee urmărită în mod special. În această tendință se poate înscrie și maniera în care Carter percepe creștinismul.
Această permutare, uneori subtilă, alteori destul de agresivă, este subliniată de Patrick Morley, o autoritate în ceea ce privește analiza transformărilor sociale. Într-una dintreabordările sale, el constată că mulți creștini au fost prinși în capcana unei culturi falimentare, ceea ce ar fi condus, în opinia sa, la diminuarea influenței valorilor creștine până la un minimum istoric. Morley susține că au fost adoptate multe dintre valorile lumii contemporane. Astfel, pot fi enumerate etica sexuală sau pornografia, lăcomia agresivă, materialismul, indiferența față de nevoile celor săraci.
Rezultatul acestei schimbări de macaz? Creștinismul cultural. Acesta s-ar defini ca modalitatea de căutare a unui „Dumnezeu pe care ni-L dorim în locul lui Dumnezeu care este”.
Mai precis, este exprimarea unei superficialități în înțelegerea lui Dumnezeu, a unei dorințe ca El să fie mai mult un „bunic blând”, care să răsfețe și să permită ființei umane un traseu personalizat. Cu alte cuvinte, argumentează Morley, este vorba de conceperea unui Dumnezeu relativ în locul unui Dumnezeu absolut.
O lume tot mai tulbure…
Este legitim să ne întrebăm în ce măsură supozițiile lui Morley au și suport în realitate. Studiile sociologice par să îi dea dreptate. De exemplu, un sondaj relevă că aproape 75% dintre americani cred că societatea ar avea foarte mult de câştigat de pe urma vieţii religioase a credincioșilor practicanți. Problema este că aceasta nu se întâmplă.
Același sondaj atestă faptul că peste trei sferturi dintre americani (77%) sunt de părere că religia își pierde treptat influența în viața creștinilor. Păi cum ar putea fi altfel, dacă până și celebra Bible Belt și-a pierdut direcția? Este zona unde rata divorţurilor printre protestanții conservatori este mai mare decât în spațiul secularizat.
Iar dacă mai adăugăm faptul că americanii legalizează căsătoria gay, deşi o consideră imorală, deja se conturează imaginea unei societăți care pare să fi dezarmat creștinismul.
Este suficient să punctăm doar aceste statistici ale ultimilor ani pentru a concluziona că deducțiile lui Morley nu sunt departe de adevăr. Și nu doar SUA sunt vizate. Se pot adăuga chiar anumite elemente care nu se găsesc pe „lista lui neagră”. Ar putea fi, de exemplu, incestul, care are toate „șansele” să fie legalizat într-o Germanie condusă de un partid creștin-democrat. Din această perspectivă, tabloul pe care ni-l prezintă realitatea religioasă este destul de sumbru.
Și totuși…
Compararea generațiilor poate că nu este cea mai ingenioasă idee. Cu atât mai mult cu cât există o distanță în timp chiar de două milenii. Contextele diferă, de asemenea și tendințele. Forma de spiritualitate se dezvoltă astăzi pe alte paliere. Poate că nu creștinismul este în fază de non-combat, ci forma sa instituționalizată.
Cum s-ar putea înțelege faptul că, de pildă, în Norvegia, Biblia a devenit bestseller? Cu siguranță, nu aceasta ar fi neapărat o mare surpriză, însă dacă se ia în considerare că Norvegia este cea mai secularizată ţară a Europei, evaluarea se schimbă radical.
Alte analize sociologice sugerează că este pusă în discuţie nu atât ideea de Dumnezeu, cât cea de Biserică. Cu ani în urmă se anticipa deja că vor apărea acum aşa-numiţii „creştini fără Biserică”. Un istoric francez, Jean Delumeau, prevedea la rândul său că lecturarea Bibliei „nu se va mai integra într-o experienţă de credinţă comună, va ieşi de sub autoritatea ecleziastică ce-i conferea adevăratul ei sens şi va fi deschisă tuturor interpretărilor şi reinterpretărilor ştiinţifice, sociale sau individuale”.
În concluzie, se conturează o altă imagine a creștinismului. Întrebarea este dacă această „schimbare la față” este benefică. Poate că la nivel individual pot fi identificate anumite beneficii, însă pe plan social efectele negative se resimt.
Dacă primii creștini au schimbat lumea, de ce astăzi episodul se repetă cu dificultate? Răspunsurile pot fi multiple. Justificările, de asemenea. Poate că soluția ar fi o mișcare contraculturală. Au făcut-o apostolii. Ulterior, inițiativele reformatoare care au schimbat în mod radical nu doar concepte teologice, ci chiar fundamente sociale sau politice. Un Wilberforce, un Luther King sau chiar MaicaTereza constituie încă reperele vii ale unui creștinism autentic. În urma lor, lumea a arătat altfel. Deci, se poate. Nu este încă târziu să învățăm din istoria scrisă de alții.
