Festival
Festivalul mării CONSTANȚA 2012!
În perioada 17 – 19 august 2012 se va desfăşura la Constanţa FESTIVALUL MĂRII – Constanţa 2012 cu tema Mai aproape de ţărm. Organizatorii acestui eveniment sunt Bisericile Adventiste din Constanţa (Viile Noi, Speranţa şi Dumbrava Roşie) iar locaţia aleasă și pentru anul acesta este Casa de Cultură Constanţa.
Timp de trei zile participanţii se vor bucura de seminariile alese cu grijă de invitaţi pentru timpul prezent (instruire – vineri), timpul de studiu şi închinare condus de pastorul Ioan Câmpian TĂTAR, secretarul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România (închinare – sâmbătă dimineaţa), cele două momente de misiune (Concert susţinut de către The Royal Singers, CHRISTall Quartet, Orchestra de cameră ”Pro Nobile” și solistul Vili DULĂ moderat de către pastorul Cristian MODAN, directorul departamentului Comunicații și Libertate Religioasă al Bisericii Adventiste Adventiste de Ziua a Şaptea – Conferinţa Muntenia) şi părtăşie (întâlnire de părtăşie pentru toate vârstele pe faleză, zona Cazino Constanța). Intenţionăm ca timpul de recreere de duminică să fie consumat de o croazieră pe ţărmul Mării Negre.
Printre invitaţii speciali mai putem aminti: pastorul Andrei MARIUS – directorul departamentului Educație și Familie al Bisericii Adventiste Adventiste de Ziua a Şaptea – Conferinţa Muntenia, pastorul Dorin ALBU – directorul departamentului Școala de Sabat și Lucrare Personală al Bisericii Adventiste Adventiste de Ziua a Şaptea – Conferinţa Muntenia, Albert CODREANU – referend muzical Centrul Media Adventist și dirijorul corului The Royal Singers, Lodrin MARIN – violonist și dirijor al orchestrei de cameră ”Pro Nobile”, Silviu DUMITRAŞCU– dirijorul Corului Bărbătesc Constanţa, Ştefan DUMITRAŞCU – dirijorul Fanfarei Topraisar, Cosmin PÎRLIȚEANU – pianist și alții.
FESTIVALUL MĂRII este un proiect început în anul 2009 (prima ediție) care îşi propune să realizeze prin instruire, închinare, misiune şi recreere un cadru potrivit, printr-un eveniment sezonier, anual şi naţional, celor ce aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul Mării Negre pentru a se întâlni şi pentru a se uni în vederea manifestării convingerilor religioase.
Nu pierde ocazia de a te bucura împreună cu noi!
Pentru mai multe informații apelați la: 0745 774599, 0744 848894 sau 0741 123050
Pastor, Robert GeorgescuBiserica Adventista de Ziua a Şaptea VIILE NOI, Constanţa
PROGRAM FESTIVALUL MĂRII – CONSTANŢA 2012
Vineri, 17 AUGUST 2012
20:00 – 21:15 Biserica Adventistă VIILE NOI Constanţa 900077, Str. Ion Ursu 72
Seminar: ”Viața merge mai departe” (Pastor Marius ANDREI)
20:00 – 21:15 Biserica Adventistă Speranţa Constanţa 900292, Str. Eliberării 1A
Seminar: ”Zbor de pescăruşi – Urmează ţărmul!” (Pastor Dorin ALBU)
20:00 – 21:15 Biserica Adventistă Dumbrava Roşie 900613, Str. Dumbrava Roşie 90
Seminar: ”” (Pastor )
Sâmbătă, 18 AUGUST 2012
CASA DE CULTURĂ CONSTANŢA
09:30 – 10:30 Şcoala de Sabat: Chemați la sfințire (Pastor)
10:30 – 11:00 Pauză
11:00 – 12:30 CAPELĂ: ”Și marea nu mai era” (Pastor Ioan Câmpian TĂTAR)
12:30 – 17:00 Pauză
17:00 – 19:00 CONCERT: The Royal Singers, Pro Nobile, CHRISTall Quartet și Vili DULĂ (Moderator: Pastor Cristian MODAN)
FALEZĂ CONSTANŢA – CAZINO
20:30 – 22:00 Întâlnire de părtăşie. Recital Fanfară
22:00 – 23:00 Centru “Sola Scriptura” (librarie, produse naturiste)
Duminică, 19 AUGUST 2012
10:00 – 13:00 RECREERE / CROAZIERA Insula Ovidiu
Cazino Mamaia. Pret: ? lei/pers (copiii gratuit) – Înscrieri la ?
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI UTILE FESTIVALUL MĂRII – CONSTANŢA 2012
Întrebare: Ce este Festivalul Mării – Constanţa?
Răspuns: Festivalul Mării – Constanţa este un eveniment, o întâlnire, o sărbătoare creştină cu patru faţete: instruire, închinare, misiune şi recreere.
Întrebare: Cine organizează Festivalul Mării – Constanţa 2012?
Răspuns: Organizatorii Festivalului Mării – Constanţa 2012 sunt Bisericile Adventiste din Municipiul Constanţa cu sprijinul Departamentului de Tineret – Conferinţa Muntenia al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.
Întrebare: Când a început Festivalul Mării – Constanţa?
Răspuns: Visul Festivalul Mării – Constanţa s-a născut în vara anului 2008, iar prima ediţie a Festivalului Mării – Constanţa s-a desfăşurat în vara anului 2009.
Întrebare: Cui se adresează Festivalul Mării – Constanţa 2012?
Răspuns: Festivalul Mării – Constanţa 2012 se adresează tuturor celor ce aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul Mării Negre: copii, părinţi, tineri, vârstnici … toţi sunt câştigaţi.
Întrebare: Care este obiectivul Festivalului Mării – Constanţa?
Răspuns: Festivalul Mării – Constanţa îşi propune să realizeze prin instruire, închinare, misiune şi recreere un cadru potrivit, printr-un eveniment sezonier, anual şi naţional, celor ce aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul Mării Negre pentru a se întâlni şi pentru a se uni în vederea manifestării convingerilor religioase.
Întrebare: Cine poate participa la Festivalul Mării – Constanţa 2012?
Răspuns: Deşi este un eveniment organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, oricine este binevenit la Festivalul Mării – Constanţa 2012 indiferent de religia pe care o îmbrăţişează.
Întrebare: Pentru participarea la Festivalul Mării – Constanţa 2012 este nevoie de înscriere?
Răspuns: Nu! Participarea la Festivalul Mării – Constanţa 2012 nu necesită înscriere.
Întrebare: Participarea la Festivalul Mării – Constanţa 2012 implică o taxă de participare?
Răspuns: Nu! Particparea la Festivalul Mării – Constanţa 2012 este gratuită cu excepţia croazierei care implică costul unui bilet.
Întrebare: Se asigură cazare pentru participanţii la Festivalul Mării – Constanţa 2012?
Răspuns: Nu! Organizatorii Festivalului Mării – Constanţa 2012 nu asigură cazare decât invitaţilor speciali.