Diverse
Integritate & Excelență – TRĂDĂTOR SAU TRĂDAT
Se vede lămurit cum se formează două tabere creștine, două perspective diferite vis a vis de recenta vizită a primului ministru la capela Universității Emanuel din Oradea: unii sunt acuzatorii alții apărătorii. Fiecare grupare are argumente: unii după auzite, alții după simțul inimii și cei mai puțini după cercetări.
Rolul meu este acela de a face pace, de a chema la unitate aducându-vă aminte de faptul că în toate trebuie să primeze părerea lui Dumnezeu. Oare EL ce zice?
Pentru dumneavostră am să divulg câteva informații de culise din pricina obligației de a lua apărarea adevărului.
La deschiderea anului universitar conducerea Universității Emanuel a făcut o invitație ministrului educației, invitație care a fost politicos refuzată. Nu cu mult timp în urmă ministrul educației a revenit asupra invitației spunând că ar dori să-și onoreze promisiunea de a vizita ulterior Universitatea Emanuel, dar dacă se poate să fie însoțit de primul ministru. Și iată deznodământul: în locul vizitei ministrului educației având scop academic a ajuns primul ministru având scop electoral.
Sună a trădare, nu? Cu siguranță au fost și se simt trădați cei din conducerea Universității Emanuel, mai ales că au fost puși în aceeași oală cu membrii de partid care au strigat lozinci pe afară. Dar ei nu se vor apăra ci vor lua de bun versetul biblic care zice: ,, Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primește și tace,, (Proverbe 11:12).
Oricum, Dumnezeu știe să folosească chiar și astfel de întâmplări pentru împlinirea planurilor Sale. Primul ministru a fost din nou expus Evangheliei, el și cei ce l-au însoțit. Pentru ei acel ceas petrecut în capela Universității Emanuel din Oradea va fi un martor în fața Dreptului Judecător.
Eu vă chem să ne rugăm pentru primul ministru și pentru cei din anturajul său. Să ne rugăm pentru Universitatea Emanuel din Oradea și pentru cei care o conduc. Cu siguranță Dumnezeu asta vrea, asta e părerea Lui, EL ne vrea pe toți!
Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultați: ,,Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
Domnul Isus Cristos, Ev. Luca 6:27-28
Domnule pastor, Prejban Levi,
Eu sunt de acord in mare parte cu dvs dar in acelasi timp consider ca din moment ce s-au purtat in prealabil cateva discutii cu oaspetii, gazdele aveau ocazia sa contramandeze aceasta vizita sau sa faca lucrurile cat se poate de clare: “Ne pare rau dar noi nu ne implicam in niciun fel in campania electorala. Suntem onorati sa vizitati sa primim vizita domnului Ponta dar cu toata placerea DUPA alegeri. Acum, fiind in campania electorala, se poate crea confuzie”. Domnii de la Universitatea Emanuel au fost cat se poate de transanti cu altii care au vrut sa viziteze scoala. In plus, ei predica impotriva practicii de-a face rabat la principii.
Oricum ati lua-o, aici au fost niste interese la mijloc. In speta, se vehiculeaza ideea ca unii dintre principalii sponsori ai Universitatii Emanuel ar fi PSD-isti, deci Paul Negrut nu si-a permis sa-i refuze.
Ciprian Simut si Corneliu Simut nu e una si aceeasi persoana, cum crede Vindecatoru. Dansul anunta cu surle si trambite ca a stat de vorba pe Facebook cu “rectorul Ciprian Simut”.
http://rasvancristian.wordpress.com/2014/10/27/jurnal-de-campanie-1-luni-din-nou-plecam-de-la-emanuel/
Ciprian Simut nu e rector. Pe rector il cheama Corneliu Simut.
CV-ul lui Ciprian Simut il gasiti aici:
http://emanuel.academia.edu/CiprianSimut/CurriculumVitae
iar CV-ul lui Corneliu Simut, rectorul Universitatii “Emanuel” se afla aici:
http://www.ad-astra.ro/whoswho/view_profile.php?user_id=2073%26lang=en
Ciprian Simut e nascut in 1983 iar Corneliu Simut (rectorul) e nascut in 1975. Acesta este doar un prim detaliu biografic ce-i diferentiaza pe cei doi.