Stiri externe

Putin și Mitsotakis nu vor transformarea catedralei Sf. Sofia în moschee

Sfânta Sofia din Istanbul, care se va redeschide vineri ca moschee, trebuie să fie ‘un simbol al păcii şi înţelegerii’, consideră preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Într-o convorbire telefonică, ei au apreciat că monumentul este ‘o realizare a întregii omeniri’, arată un comunicat al Kremlinului, preluat miercuri noaptea de dpa, potrivit agerpres.

Sfânta Sofia a fost principala catedrală bizantină până la cucerirea otomană din 1453, apoi moschee până în 1934, când a devenit muzeu. Ulterior, a fost un simbol al laicizării Turciei sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk.

Citeste si: Caz unic în lume, românii sunt întemnițați în spitale!

Putin şi Mitsotakis au subliniat ‘importanţa culturală, istorică şi spirituală extraordinară a acestei proprietăţi din patrimoniul mondial’.

În 10 iulie, o instanţă din Turcia a anulat decizia din 1934 a lui Ataturk, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat ulterior că edificiul din secolul al VI-lea se va redeschide în curând ca moschee.

Rusia a declarat oficial că nu se va amesteca în problemele interne ale Turciei, însă unii politicieni şi conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse au criticat măsura luată de Erdogan. ‘Ameninţarea la adresa Sfintei Sofia este o ameninţare pentru întreaga civilizaţie creştină, deci şi pentru clerul şi istoria noastră’, a susţinut luna aceasta patriarhul rus Kiril.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi UNESCO şi-au exprimat la rândul lor consternarea faţă de modificarea statutului monumentului.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close