Tabere
Tabere care schimbă vieți
Proiectul “Tabere care schimbă vieți” este activ de peste 13 ani și este dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani care sunt marginalizați, din familii disfuncționale, defavorizate, sau orfani. Considerăm că este foarte important ca în perioada adolescenței omul să găsească răspuns la întrebările fundamentale ale vieții, să descopere sensul acesteia, să își cunoască propria identitate și să îl descopere pe Dumnezeu și iubirea Lui pentru fiecare om de pe pământ.
Scopul acestor tabere este de a furniza o experiență unică, ce poate schimba viețile acestor tineri, care în mod normal nu ar putea beneficia de o săptămână recreațională și educativă. Tabăra este un loc pentru socializare dar și pentru auto-cunoaștere, având astfel un rol deosebit pentru o dezvoltare normală a acestor tineri atât emoțional cât și intelectual.
Până în prezent peste 1700 de copii și tineri au beneficiat de taberele Fundației Comunia în cele 36 de serii organizate. În 2013, peste 210 copii și tineri vor participa în cele 4 serii de tabere, începând cu data de 3 august în localitatea Lazuri, județul Arad.
Și dumneavoastră aveți oportunitatea de a contribui la schimbarea vieții acestor copii și tineri oferindu-le un timp în care să se bucure de natură, afecțiune și dragoste .