Persecutii

Uganda: Un pastor și familia sa uciși după ce au ajutat la convertirea a trei săteni la creștinism

Un pastor ugandez, care a adus trei musulmani la Hristos, a fost ucis într-un incendiu care a vizat casa lui. Soția și cei doi copii de șapte și patru ani au fost de asemenea prezenți și nu au supraviețuit.

Pe 13 octombrie, în jurul orei 3 a.m., casa pastorului Weere Mukisa, în vârstă de treizeci de ani, a fost incendiată de o gloată islamistă, relatează Morning Star News .

Pastorul, soția sa și cele două fete ale lor, în vârstă de șapte și patru ani, au fost arse de vii în casa lor din satul Kibale din districtul Namutumba.

Potrivit fratelui pastorului, James Tusubira, acesta din urmă a primit amenințări de când a participat la convertirea la creștinism a trei musulmani în septembrie anul trecut.

„Când cei trei tineri musulmani s-au convertit la Hristos, fratele meu a început să primească mesaje amenințătoare care îi spuneau că trebuie să înceteze orice contact cu cei trei tineri convertiți și că actul comis este contrar învățăturii „Islamului de a nu se alătura altor religii.’

În stare de șoc, James a cerut rugăciune și dreptate.

„Aceste atacuri ilustrează persecuția în creștere a creștinilor din Uganda”, explică International Chistians Concern, care amintește totuși că , constituția țării garantează libertatea religioasă. La rândul său, ONG-ul Portes Ouvertes afirmă că Uganda, deși cu o majoritate creștină, rămâne instabilă, mai ales în est.

„În Orientul predominant musulman, prozelitismul musulman este condus energic de mișcarea fundamentalistă Taglibh. Această radicalizare stimulează persecuția împotriva creștinilor, încurajată și de imami și șeici în predicile lor. Bisericile care își exprimă public credința creștină și creștinii din mediul musulman sunt deosebit de vizate de teroristii islamisti.”

 

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close