Stiri externe

VIDEO: Un pastor a fost răstignit și încununat cu o coroană de spini. Ucigașul plănuia să crucifice alți 14 predicatori

Un suspect acuzat de uciderea unui pastor în vârstă, în propria sa locuință din Arizona, în luna aprilie, a recunoscut crima, despre care a declarat că a implicat răstignirea liderului religios. Potrivit relatărilor, acesta i-ar fi pus o coroană de spini pe cap după ce l-a ucis.

Într-un interviu acordat din închisoare postului Fox 10 News, Adam Christopher Sheafe, în vârstă de 51 de ani, a fost întrebat direct dacă l-a ucis pe pastorul William Schonemann, de 76 de ani, din localitatea New River. Răspunsul lui a fost sec: „Da”.

Sheafe a invocat motive religioase pentru crimă, afirmând că pastorii creștini îi conduc pe oameni pe o cale greșită, încurajându-i să îl urmeze pe Iisus Hristos.

Potrivit Fox 10 News, pastorul Schonemann era iubit de comunitatea sa. Cei care l-au cunoscut spun că ar fi făcut orice pentru a ajuta o persoană aflată în dificultate.

Suspectul a declarat că victima a fost primul lider creștin vizat într-un plan mai amplu, pe care l-a numit „Operațiunea Prima Poruncă” – un plan ce viza uciderea și răstignirea a paisprezece lideri religioși în zece state din SUA.

„Creștin, catolic, mormon – oricine predică că Iisus este Dumnezeu”, a spus Sheafe referindu-se la țintele sale. A adăugat apoi: „Nu-i urăsc pe creștini. Îi urmăresc pe pastorii care îi conduc în rătăcire”.

De asemenea, Sheafe a recunoscut că următoarea sa țintă era Capela Sfintei Cruci din Sedona, Arizona, unde intenționa să ucidă doi preoți. A fost însă arestat înainte de a putea duce la capăt aceste planuri.

„În ziua în care plănuiam să-l omor pe acel preot, am încercat să mă furișez în spatele mașinii sale. Dar o femeie în vârstă, care mergea cu o bicicletă mică, mi-a ieșit în cale. Voisem să ajung la el acasă și să-l aștept acolo”, a explicat Sheafe.

Întrebat dacă a fost vreodată victima vreunei persoane de religie creștină, suspectul a răspuns: „Nu”. A menționat că provine dintr-o familie creștină și că a avut o copilărie bună. De asemenea, a insistat că nu suferă de nicio afecțiune psihică.

Jurnalista Lauren Clark i-a spus că mulți dintre cei care l-au cunoscut pe pastorul Schonemann vorbesc despre generozitatea sa. A fost citat un exemplu în care pastorul a ajutat o femeie care trăia în mașină să își refacă viața și să se mute într-o locuință.

„Credeți că ceea ce ați luat a fost prețios sau valoros în vreun fel?”, a întrebat reporterul. Sheafe a răspuns evaziv, lansându-se într-un discurs religios incoerent, și a spus că nu are nicio remușcare.

Întrebat dacă regretă ceea ce a făcut, a spus simplu: „Nimic”.

Totuși, a declarat că își cere scuze familiei îndurerate a victimei: „Îmi pare rău că au fost prinși în focul încrucișat”, a spus el. „Îmi voi cere scuze față de ei în acest sens. Îmi voi cere scuze pentru acțiunile mele? Categoric nu.”

Sheafe a afirmat că este de acord să fie condamnat la moarte.

Interviul a fost realizat la sediul biroului șerifului din Coconino County, unde suspectul este deținut în prezent pentru alte acuzații, fără legătură cu crima. Deși nu a fost încă pus sub acuzare oficial pentru uciderea pastorului, autoritățile se așteaptă ca el să fie extrădat în scurt timp în comitatul Maricopa.

Trupul neînsuflețit al pastorului William Schonemann a fost descoperit pe 28 aprilie, în locuința sa, plin de sânge, cu mâinile fixate în cuie de perete. Sheafe ar fi pus pe capul victimei o coroană de spini.

„Este, probabil, unul dintre cele mai bizare cazuri pe care le-am întâlnit în cei 40 de ani de activitate în cadrul biroului șerifului din comitatul Maricopa”, a declarat șeriful Jerry Sheridan, într-o conferință de presă susținută pe 12 iunie.

Acesta a adăugat că poliția din Sedona a avut un rol important în reținerea suspectului, înainte ca el să poată face mai multe victime. FBI este, de asemenea, implicat în anchetă.

„Cazul este tragic și absolut bizar”, a subliniat Sheridan. „Și prin ‘bizar’ mă refer atât la modul în care s-a produs crima, cât și la acțiunile suspectului de după.”

Marți, familia pastorului a transmis o declarație pentru Fox 10 News, în care a precizat:
„Ceea ce am observat în ultima săptămână este că acest suspect pare să caute atenția.”

„Versiunea sa este doar jumătate din poveste și simțim nevoia să fie prezentată și cealaltă jumătate – oricât de dureros ar fi pentru noi”, a continuat familia.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close