EducatieStiri interne
Alianța Părinților, consideră că profesorii nu ar trebui să folosească ghidul egalității de gen emis de Ministerul Educației
Ministerul Educației a transmis profesorilor un ghid de predare pentru material egalitate de gen. Materialul, considerat un instrument menit să-i ajute pe profesori să predea această materie la clasă, este în conformitate cu prevederile legale adoptate la nivel național și european și a fost aprobat de Ministerul Educației.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Coaliția pentru Egalitate de Gen, manualul reprezintă un sprijin pentru profesori, menit să-i ajute în abordarea tematicii cu privire la egalitatea de gen, la orele pe care le desfășoară.
Cu toate acestea, însă mai mulți părinți, reuniți în cadrul unei asociații, Alianța Părinților, consideră că profesorii nu ar trebui să folosească acest ghid, motiv pentru care au semnat o petiție către Ministerul Educației. Ei cer retragerea ghidului dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să nu-l folosească pentru a le educa copiii.
„Această solicitare este motivată de faptul că manualul promovează idei care deformează imaginea copiilor despre normalitate și generează confuzii care le pun în pericol dezvoltarea normală din punct de vedere emoțional, afectiv, mental, social, moral și spiritual”, spun părinții în petiția pe care o semnează.
Specialiștii consideră că semnatarii petiției sunt în eroare și că fac o confuzie între „identitatea de gen” și „egalitatea de gen”, una dintre valorile care stau la baza Uniunii Europene.