Video
Altarul celui de-al treilea Templu construit la Ierusalim este gata: va fi reluat vechiul sistem de jertfe?
A asezat altarul pentru arderile de tot la usa locasului Cortului intalnirii; si a adus pe el arderea de tot si jertfa de mancare, cum poruncise lui Moise, Domnul. (Exodul 40:29)
Conform relatarilor Bibliei, in primavara anului 31, in mijlocul celei de- a saptezecea saptamani, exact la trei ani si jumatate dupa botezul Domnului Hristos, Mesia avea sa puna capat sistemului jertfelor, dandu-si viata. In clipa mortii Sale, perdeaua dinauntrul templului, in mod miraculos, „s-a rupt in doua, de sus pana jos” (Mat. 27, 51), indicand abolirea de catre cer a tuturor serviciilor de la templu.
Toate darurile si sacrificiile au aratat inainte catre jertfa atotcuprinzatoare a lui Mesia. Cand Isus Hristos, adevaratul Miel al lui Dumnezeu, a fost sacrificat pe Golgota ca pret de rascumparare pentru pacatele noastre (1 Petru 1, 19), tipul a intalnit antitipul si ceea ce era umbra lucrurilor viitoare a devenit realitate. Serviciile de la sanctuarul pamantesc nu mai erau necesare.
Exact la timpul profetizat, in timpul sarbatorii Pastelui, El a murit. In adevar, spune Pavel, „Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit” (1 Corinteni 5, 7). Aceasta uimitoare exactitate a timpului profetic ne da una dintre cele mai puternice dovezi ale adevarului istoric fundamental ca Isus Hristos este Mantuitorul de mult profetizat al lumii.
*
Institutul Templului din Ierusalim a anuntat recent ca a finalizat construirea unui altar adecvat pentru serviciile ce vor fi desfasurate la cel de-al treilea Templu. Altarul, care a fost construit pe durata a mai multi ani va fi operational la „momentul potrivit”, relateaza mass-media din Israel.
Institutul Templului s-a angajat sa pregateasca toate hainele si instrumentele necesare pentru slujirea in Templul Sfant. In plus, in cadrul Institutului functioneaza un centru educational in care familiile preotesti (levitii) sustin cursuri de formare si pregatire pentru a sluji de indata ce va fi reconstruit Templul.
Altarul este o componenta centrala a serviciului de sacrificiu biblic. Altarul mare era initial in curtea exterioara a Cortului, iar mai tarziu in Templu. Acesta avea aproximativ cinci metri (16 picioare) inaltime si 16 metri (52,5 picioare) latime, era construit cu patru „coarne”, sau colturi ridicate si dispunea de o rampa.
Potrivit Bibliei, altarul nu putea fi facut din pietre cioplite cu unelte de metal. Altarul pregatit de Institutul Templului, sub conducerea arhitectului Rabbi Shmuel Balsam, urmeaza aceasta cerinta.
Este construit din caramizi arse la aproximativ 1.000 de grade Celsius (1832 de grade Fahrenheit), pentru a rezista la caldura imensa data de flacara permanenta a Templului si la greutatea animalelor de sacrificiu. Masuratorile sale sunt conforme cu interpretarea dupa Moise Maimonide.
Ceea ce face altarul atat de unic este faptul ca acesta poate fi demontat si reasamblat cu usurinta, permitand astfel sa fie transportat rapid si eficient din locatia sa curenta, la Muntele Templului atunci cand va sosi momentul.