Cadrul fundamental al eticii creștine nu se schimbă niciodată, deoarece se bazează pe voința neschimbătoare a lui Dumnezeu cu privire la modul în care ar trebui să trăiască creaturile Sale umane. Cu toate acestea, gama de probleme pe care etica creștină trebuie să le ia în considerare în orice moment variază în funcție de dezvoltarea societății umane și de dezvoltarea tehnologiei. Două exemple bune ale acestui adevăr sunt problemele avortului și contracepției.
În cazul avortului, etica creștină de astăzi trebuie să abordeze faptul că, în întreaga lume, procentul de copii avortați a crescut exponențial, până în punctul în care avortul este acum, într-un fel sau altul, cea mai frecventă cauză de deces în rândul ființelor umane. Dacă ne întrebăm ce a dus la această stare de fapt, doi dintre factorii cheie sunt evoluțiile tehnologiei medicale.
Prima evoluție este faptul că, în timp ce în trecut avortul era o procedură care putea duce la moartea mamei, acest lucru nu mai este valabil. Cel puțin în lumea dezvoltată, indiferent de alte rezultate dăunătoare pe care le-ar putea avea un avort, este puțin probabil să ucidă mama. A doua evoluție este capacitatea ecografiilor de a determina cu exactitate sexul unui copil înainte de naștere. În multe părți ale lumii, acest fapt a dus la o creștere uriașă a avorturilor selective în funcție de sex, în care fetele sunt avortate, în timp ce băieții sunt lăsați să trăiască.
În cazul contracepției, dezvoltarea unor forme de contracepție relativ fiabile a rupt legătura dintre activitatea sexuală și a avea copii, rezultatul fiind că un număr tot mai mare de oameni leagă sexul în primul rând de plăcere (sexul ca formă de recreere), mai degrabă decât de căsătorie și de întemeierea unei familii.
În ambele cazuri, creștinii au fost nevoiți să analizeze modul în care schimbările tocmai descrise se leagă de viziunea creștină asupra voinței lui Dumnezeu pentru comportamentul uman. Este oare vreodată corect (și, dacă da, în ce circumstanțe) să punem capăt vieții unei ființe umane înainte de naștere? Este oare vreodată corect (și, din nou, în ce circumstanțe) să folosim forme artificiale de contracepție pentru a preveni actul sexual care duce la sarcină?
Un alt exemplu al modului în care etica creștină trebuie să răspundă schimbărilor tehnologice este nevoia ca creștinii să reflecteze asupra problemelor etice ridicate de dezvoltarea roboților sexuali – similari cu păpușile sexuale, dar mai avansați.
După cum explică Joe Carter în articolul său din 2018, „Întrebările frecvente: Creștinii și amenințarea morală a roboților sexuali”: „Deși păpușile sexuale sunt disponibile în Statele Unite cel puțin de la sfârșitul anilor 1960, progresele tehnologice au dus la crearea de ginoizi care se pot mișca, pot exprima emoții și chiar pot purta conversații simple. Inteligența artificială (IA) și progresele în știința materialelor ar putea face în curând ginoizii și mai realiști și mai accesibili, crescând atât oferta, cât și cererea de ginoizi.”
Așa cum sugerează și denumirea de „robot sexual”, scopul existenței unor astfel de roboți este de a permite ființelor umane să se angajeze în activități sexuale doar cu un robot, și nu cu o altă ființă umană. Roboții sexuali sunt disponibili pentru cumpărare și există, de asemenea, bordeluri cu roboți sexuali unde serviciile unui robot sexual pot fi angajate pentru o perioadă de timp.
Există o dezbatere etică aprinsă despre roboții sexuali în lumea seculară. Pe de o parte, există persoane precum scriitorul american David Levy, autorul cărții „ Dragoste și sex cu roboți”, care privesc dezvoltarea roboților sexuali într-un mod pozitiv. Într-un articol din 2014 publicat în Newsweek , Levy a declarat: „Cred că a iubi roboții sexuali va fi un mare avantaj pentru societate… Există milioane de oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu pot stabili relații bune”.
Pe de altă parte, există persoane precum academiciana feministă britanică Kathleen Richardson, autoarea recentei cărți „Sex Robots: The End of Love” , care susțin că utilizarea roboților sexuali (care sunt predominant concepuți să arate ca femei și folosiți de bărbați) este dezumanizantă și contribuie la o cultură în care femeile sunt văzute de bărbați ca o proprietate, mai degrabă decât ca ființe umane cu libertate de voință ce trebuie respectată.
Până acum, însă, dezbaterea despre etica utilizării roboților sexuali a fost destul de limitată în cadrul Bisericii Creștine. Discuțiile despre contracepție și relațiile între persoane de același sex au ocupat un loc central în discuțiile etice creștine din ultimii ani, însă discuțiile despre roboții sexuali au fost o activitate de nișă.
Se poate argumenta, totuși, că acest lucru trebuie să se schimbe. După cum a scris Carter în articolul său despre roboții sexuali din 2018:
„…roboții sexuali pot părea o preocupare futuristă. Dar atitudinile față de roboții sexuali devin deja extrem de permisive. Un sondaj recent a constatat că unul din patru bărbați (24%) și una din zece femei (9%) ar lua în considerare să facă sex cu un robot. Doar aproximativ o treime (32%) cred că a face sex cu un robot în timpul unei relații ar trebui considerat infidelitate. Și aproape jumătate dintre americani (49%) cred, de asemenea, că a face sex cu roboți va deveni o practică obișnuită cândva în următorii 50 de ani.”
„Deși am putea dori să rămânem ignoranți în ceea ce privește tendințe precum roboții sexuali și pornografia bazată pe realitatea virtuală, trebuie să începem să ne pregătim astăzi pentru a răspunde provocărilor pe care acestea le vor cauza familiilor și congregațiilor noastre bisericești.”
Așadar, cum ar trebui creștinii să privească dezvoltarea roboților sexuali? Dintr-o perspectivă creștină, există două probleme fundamentale legate de ideea ca oamenii să caute să aibă relații sexuale cu roboți.
Prima problemă este că o astfel de activitate detașează sexul de o relație conjugală cu o ființă umană. În cartea sa „Alone Together” (Singuri Împreună) , Sherry Tuckle consemnează o întâlnire cu o tânără studentă pe nume Anne, la o conferință despre dezvoltarea roboților antropomorfi, în timpul căreia Anne i-a mărturisit că ar fi dispusă să-și schimbe iubitul „pentru un robot japonez sofisticat” dacă robotul „ar produce ceea ce ea numea «comportament grijuliu»”.
Tuckle scrie: „Mi-a spus că se baza pe un «sentiment de politețe în casă». Nu voia să fie singură. A spus: «Dacă robotul ar putea oferi acel mediu, aș fi bucuroasă să ajut la producerea iluziei că există cineva cu adevărat cu mine». Căuta o «relație fără riscuri» care să alunge singurătatea. Un robot receptiv, chiar și unul care doar prezintă un comportament programat, i se părea mai bun decât un iubit exigent. Am întrebat-o, cu blândețe, dacă glumește. Mi-a spus că nu glumește.”
Ceea ce își dorea Anne era avantajul unei relații cu o altă ființă umană în termeni de tovărășie, fără dezavantajul de a trebui să se identifice cu cineva care i-ar cere ceva. Ceea ce își dorește este un beneficiu pentru ea însăși, fără a fi nevoită să plătească costul dăruirii de sine altcuiva. Ca să folosim terminologia creștină tradițională, ceea ce își dorea Anna era o relație axată pe iubirea de sine și pe lipsa oricărei nevoi de iubire pentru aproapele.
O relație cu un robot sexual ridică exact aceeași problemă. Cineva aflat într-o astfel de relație ar alege să aibă avantajul unei relații sexuale cu o altă ființă umană în ceea ce privește stimularea sexuală, fără dezavantajul de a fi nevoit să satisfacă nevoile sexuale sau emoționale ale altei persoane.
O astfel de lipsă de disponibilitate de a se raporta la o altă ființă umană și la nevoile acesteia ar implica o respingere a chemării lui Dumnezeu la iubirea aproapelui și, în plus, ar exista și un eșec în a-L iubi pe Dumnezeu.
Aceasta deoarece ar fi o respingere a deciziei lui Dumnezeu consemnate în Geneza și 1 și 2, conform căreia partenerul sexual potrivit pentru o altă ființă umană este o altă ființă umană de sex opus și că contextul potrivit pentru sex este o relație conjugală. A-L iubi pe Dumnezeu implică iubirea a ceea ce Dumnezeu, în înțelepciunea și bunătatea Sa, a stabilit, iar cineva care decide să-și obțină plăcerea sexuală de la un robot s-ar arăta nedorit să facă asta, exact în același mod în care cineva care caută să obțină plăcere sexuală din pornografia online generată de inteligența artificială.
S-ar putea argumenta că este posibil să ne imaginăm pe cineva intrând într-o relație cu un robot sexual pentru că i-ar plăcea foarte mult să se căsătorească și să facă sex cu un soț/o soție real(ă), dar disperând că acest lucru ar putea fi vreodată o posibilitate. Ar alege o relație cu un robot sexual ca fiind a doua cea mai bună opțiune, dar ca fiind ceva mai bun decât o viață de singurătate și abstinența sexuală.
În acest ultim caz, nu ar exista o respingere totală a deciziei lui Dumnezeu conform căreia locul potrivit pentru sex este în cadrul căsătoriei, ci ar exista un eșec în a iubi decizia lui Dumnezeu suficient încât să-i acorde prioritate față de dorința lor de companie și activitate sexuală. Ar exista, de asemenea, un eșec în a avea încredere că, dacă Dumnezeu vrea ca ei să se căsătorească, atunci El va aranja acest lucru; că, dacă nu vrea, El poate oferi un răspuns la singurătate prin relații de prietenie intimă în rândul poporului lui Dumnezeu; și că orice forme de viață prin abnegație pe care le-ar putea implica calea lui Dumnezeu în această viață vor fi mai mult decât compensate de bucuria veșnică a uniunii complete cu Dumnezeu în lumea viitoare (realitatea căreia activitatea sexuală în această lume este doar o pregustare).
A doua problemă legată de activitatea sexuală cu un robot sexual este că este vorba de sex într-o relație care este în mod necesar infertilă. Dumnezeu a conceput ființele umane în așa fel încât aceeași activitate menită să unească oamenii emoțional într-un mod care anticipează uniunea eternă a ființelor umane cu Dumnezeu, este și activitatea care are potențialul de a îndeplini porunca lui Dumnezeu către creaturile Sale umane de a „fi roditoare și înmulțiți-vă” ( Geneza 1:28 ). Ca și în cazul activității sexuale cu cineva de același sex, activitatea sexuală care implică un robot nu poate fi niciodată mijlocul de îndeplinire a acestei porunci. Nu are potențial procreativ. Astfel, desparte două lucruri care, prin planul lui Dumnezeu, sunt menite să meargă împreună – activitatea sexuală și posibilitatea de a avea copii.
S-ar putea obiecta în acest moment că acest al doilea argument împotriva utilizării roboților sexuali exclude, de asemenea, orice formă de activitate sexuală care nu este deschisă procreării și, prin urmare, exclude nu doar metodele artificiale de contracepție, ci și metodele de planificare familială naturală susținute de Biserica Romano-Catolică. Problema acestui argument este că ignoră punctul de vedere al lui Oliver O’Donovan în lucrarea „Născut sau făcut?” , conform căruia „viața sexuală a unui cuplu căsătorit ar trebui privită ca un întreg, nu în termenii actelor sale distincte de act sexual”. Relațiile conjugale ar trebui să aibă potențial procreativ și deschidere către a avea copii, dar nu fiecare act sexual din cadrul căsătoriei trebuie să aibă în vedere procrearea. Problema cu utilizarea unui robot sexual este că acesta nu poate niciodată avea în vedere procrearea.
Pe scurt, există o veche zicală care spune: „Nu critica masturbarea. Este sex cu persoana pe care o iubești cu adevărat”. Dintr-o perspectivă creștină, exact asta este greșit cu masturbarea. Este vorba exclusiv despre iubirea de sine. Aceasta este și problema roboților sexuali. La fel ca pornografia online, sexul cu un robot sexual este sex detașat de iubirea aproapelui și de iubirea lui Dumnezeu.
