Stiri externe

CEDO: Grecia încalcă libertatea religioasă, în cazul elevilor care cer scutire pentru orele de religie

În Grecia, potrivit Constituţiei, dar și altor texte legislative, precum Legea educaţiei, educaţia religioasă este obligatorie în ciclul primar și…

Clipuri șocante cu și despre SORINA în familia SĂCĂRIN: Dacă s-ar fi întâmplat în România, probabil ar fi fost luată de la familia Șărămăt

Timp de câteva luni, nu s-a mai auzit nimic despre Sorina, fetița adoptată forțat și „exportată” în SUA cu complicitatea…

Un băiat de 13 ani a mers 23 de kilometri pe jos pentru a cere ajutor după un atac care i-a ucis mama și fraţii

Opt copii au supravieţuit atacului petrecut luni în nordul Mexicului în care au fost ucise trei femei și șase copii.…

Și-a decapitat fratele și sora pentru că au refuzat să devină sataniști

Săptămâna trecută, familia lui Ruby Mashao asculta declarația tânărului de 29 de ani care s-a alăturat unei biserici satanice și…

Jihadiştii islamişti încearcă să se regrupeze în Asia Centrală

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) încearcă să se instaleze în fosta Uniune Sovietică, mai ales în Asia Centrală, venind din…

Masacru într-o comunitate religioasă din Mexic. Șase copii au fost asasinați

Cel puţin trei femei şi şase copii aparţinând unei comunităţi mormone americane stabilite în nordul Mexicului au fost asasinaţi într-o…

Israelul a bombardat Fâşia Gaza, după ce a fost lovită de tiruri cu rachete

Israelul a lovit zeci de ţinte în Fâşia Gaza sâmbătă dimineaţă drept represalii la tirurile cu rachete lansate din enclava…

STUDIU DANEZ: „MUSULMANII TREBUIE SĂ PĂRĂSEASCĂ DANEMARCA”

Concluziile unui nou studiu realizat în Danemarca au relevat faptul că unu din patru danezi consideră că imigranții musulmani trebuie…

Prim-ministrul Ungariei Viktor Orbán s-a rugat împreună cu Nick Vujicic pentru Ungaria

Deși în Ungaria la un meci de fotbal stadioanele sînt 99%… goale(!), iată că la Nick Vujicic cel fără mîini…

Netanyahu îl felicită pe Trump pentru ‘impresionanta realizare’ a uciderii liderului islamist Baghdadi

Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu l-a felicitat duminică pe preşedintele american Donald Trump pentru ”impresionanta realizare” a uciderii liderului…

Organizația Mondială a Sănătății promovează în rândul copiilor avortul, masturbarea, contracepția și homosexualitatea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dat publicităţii documentul care stabileşte standardele pentru predarea educaţiei sexuale în Europa, conform căruia…

Creștinii din Siria se tem că invazia turcă îi expune unui nou val de persecuţii religioase

După luni de zile de negocieri între SUA și Turcia pe tema creării unei zone tampon în nordul Siriei, la…

Acuzând guvernul polonez că se opune educației sexuale, progresiștii recunosc că scopul ultim al acesteia e sexualizarea copiilor

Duminica trecută, partidul de guvernământ din Polonia, de orientare conservatoare, a câștigat pentru a doua oară alegerile parlamentare din această…

Turcia a început deportarea refugiaţilor sirieni

Organizația pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a informat vineri, prin intermediul unui raport, că autoritățile de la Ankara au…

Sătenii din Grecia i-au luat la pietre pe migranţi: ‘Închideţi frontierele!’

Localnicii din satul Nea Vrasna din nordul Greciei au întâmpinat marţi cu pietre autocarele care aduceau 380 de azilanţi evacuaţi…

Irlanda de Nord legalizează avortul şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex

La miezul nopţii, avortul şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex devin legale şi în Irlanda de Nord, ca şi…
Close