Stiri externe
Și-a decapitat fratele și sora pentru că au refuzat să devină sataniști
Săptămâna trecută, familia lui Ruby Mashao asculta declarația tânărului de 29 de ani care s-a alăturat unei biserici satanice și a încercat să-i recruteze și pe frații săi, Barbara, 22 de ani și Sechaba, 28 de ani, iar atunci când au refuzat, i-a decapitat cu un cuțit de bucătărie. . Cele două crime au avut loc la șase ani distanță.
Mashao a pledat vinovat pentru cele două acuzații de omor, după ce a ajuns la un acord cu statul și a fost condamnat la două sentințe pe viață.
Avocatul său, Lebohang Mosoang, a încercat să justifice crimele prin faptul potrivit căruia clientul său a fost posedat în zilele în care și-a decapitat frații și că de atunci „a întors spatele așa-numitului său zeu, satan”. El a cerut judecătorului Frans van der Westhuizen să ia în considerare o pedeapsă mai mică decât închisoare pe viață.
„Nu era fiul meu acolo în instanță”, a spus Ruby, tatăl asasinului, așezat pe patul din camera fiului său. Pereții din dormitor au fost pictați pentru a acoperi o serie de simboluri satanice și iluminati pe care Mashao le realizase.
Mashao a reușit să atragă suspiciuni după ce cadavrul fără cap al fratelui său a fost găsit în apropierea gării Roodepoort în 2012. Se credea că Sechaba a fost lovit de un tren, însă oficialii trenului au spus că nimeni nu a fost lovit în ziua respectivă.
Cercetările au rămas neconcludente și Procuratura Roodepoort a decis că, deși probabil a fost o crimă, nu existau suficiente dovezi pentru a numi un suspect.
Anul trecut, Ruby a fost internat în spital după ce a suferit un accident vascular cerebral, lăsându-i pe Mashao și Barbara acasă cu unchiul lor, Miguel Mashao.
Ruby a declarat pentru Sunday Times că Mashao și Barbara participau la slujbele confesiunii Martorilor lui Iehova și au locuit împreună fericiți la casa familiei.
Ulterior avea să scrie în declarația sa de mărturisire: „Sora mea și cu mine eram acasă când am decis să o atac, să o înjunghi și să-i tai capul cu un cuțit”
Însă până în 2018, lucrurile au evoluat, Mashao spunându-i deschis unchiului și surorii sale că face parte din „biserica satanei”.
Pe 16 august, Miguel plecase la muncă și Mashao a încercat să o convingă pe Barbara să devină satanistă.
Ulterior, avea să scrie în declarația sa de mărturisire: „Sora mea și cu mine eram acasă când am decis să o atac, să o înjunghi și să-i tai capul cu un cuțit”
Când Miguel s-a întors acasă, a găsit trupul Barbara în bucătărie, cu capul întins în brațele ei.
Polițiștii chemați la fața locului au constatat că pereții din casă fuseseră marcați cu diverse simboluri, inclusiv o svastică și numere.
Deasupra oglinzii dormitorului lui Mashao era numele surorii sale, „Barbie”, sub o piramidă în stil iluminati, cu „Ochiul Atotvăzător” in centru.
Mashao a fost arestat la o stație taxi din apropiere.
În instanță, Mosoang a citit declarația de pledoarie a lui Mashao: „Sora mea decedată și fratele meu decedat erau împotriva credințelor mele satanice religioase și am plănuit să-i omor într-un sacrificiu adus religiei mele satanice.”
Procurorul de stat, avocatul Deon van Wyk, în agravarea sentinței, a calificat uciderea ca fiind „cea mai groaznic imaginabilă”.
„Nu ne putem imagina de unde a avut forta fizică necesară pentru decapitarea fratelui și a sorei”, a spus el.
Van der Westhuizen l-a condamnat pe Machao la două sentințe pe viață, numindu-l „o persoană foarte periculoasă”.
Dar pentru Ruby, care acum locuiește singur în casa familiei în care fiica sa a fost ucisă, sentința nu a oferit alinare.
„Am fost devastat. Sunt încă devastat ”, a spus el.