Stiri interne
29/06/2020
Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Creştinii îi sărbătoresc luni pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu,…
26/06/2020
CCR: Carantina, izolarea şi internarea obligatorie, neconstituţionale. „Măsurile nu pot fi impuse prin ordin”
Curtea Constituţională a decis, azi, că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă. Judecătorii…
25/06/2020
Bolnavii din România, uciși cu sânge rece
Pretextul Covid și rigiditatea absurdă a Ministerului Sănătății, care continuă să țină spitalele goale în așteptarea infectaților, intră deja în…
24/06/2020
Iohannis a atacat la CCR legea care condiționează educația sexuală în școală de acordul părinților
Președintele Klaus Iohannis a atacat miercuri la Curtea Constituțională legea care condiționează educația sexuală în școală de acceptul părinților potrivit,g4media.ro…
24/06/2020
Patriarhia Română reacționează la panourile publicitare ȘOCANTE cu care au fost împânzite orașele
Bucureștiul și marile orașe ale României sunt, de câteva zile, împânzite de panouri publicitare stradale în care persoane vârstnice sunt…
23/06/2020
Video: Viorel Iuga tras de maneca de adevaratii sefi ai cultului!
Controversă între liderii conducerii Universității Teologice Baptiste „Emanuel”, din Oradea, și președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, Viorel Iuga…
23/06/2020
Campanie stradală finanțată de UE cu actori care se dau drept bătrâni bisexuali și homosexuali în București.
O campanie stradală controversată a pornit pe străzile Capitalei României, bucureștenii putând observa panouri în care bătrâni zâmbitori afirmă că…
21/06/2020
Medicul Rafila:”Coroavirusul nu există”. Declarația care produce stupoare în România
Teoria conspirației se adâncește și în România, legat de pandemia de coronavirus, iar medicul Alexandru Rafila a pus și el…
20/06/2020
Ce se întâmplă când manualele copiilor noştri sunt scrise de activiştii LGBT?
Prin vocea activiştilor LGBT se fac auzite din ce în ce mai multe propuneri cu privire la introducerea educației sexuale…
19/06/2020
Fostul ministru al Educației: trebuie să evităm hipersexualizarea școlilor dar și extrema tabu-urilor
După ce a arătat inutilitatea atât a legilor despre educația sexuală cât și împotriva ei (pentru că de mult timp…
18/06/2020
Noi îndrumări bisericești care se aplică din data de 17 iunie 2020
Având în vedere că, din 17 iunie 2020, o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor încetează, în consultare cu…
18/06/2020
Cineva să dea jos acel afiș mizerabil
România, undeva în Drumul Taberei Puteți accesa site-ul repectiv pentru mai multe detalii despre program. Întregul mesaj, bill-board-ul, ca atare,…
17/06/2020
De unde vin și ce îi mână în luptă pe apologeții LGBTQ? Originile și scopul Noii Revoluții Sexuale
O lume întunecată, luminată doar de rugurile pe care femei oprimate sunt arse de vii. Aceasta este lumea românească după…
17/06/2020
CNCD a amendat Google România în cazul „Catedralei Prostirii Neamului”
Google România a fost amendată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de lei. Motivul invocat este că…
17/06/2020
Campanie mincinoasă din partea ONG-urilor LGBT din România
Mozaiq, una din cele mai importante organizaţii LGBT din România a început o campanie mincinoasă prin care îi cere domnului…
17/06/2020
Universitatea București și Universitatea „Babeș-Bolyai” apără ideologia gender și propaganda LGBT
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca s-a declarat nemulțumită de votul din Senat prin care s-a modificat Legea Educației Naționale pentru interzicerea…