Stiri externe
Cei 21 de Martiri din Libia au fost înscrişi în Sinaxarul Bisericii Copte
Sanctitatea Sa Patriarhul Tawadros al II-lea a anunțat includerea celor 21 de Noi Martiri Copţi din Libia în Sinaxarul al Bisericii Ortodoxe Copte ieri, 21 februarie 2015. În fiecare an pomenirea lor se va face la data de 8 Amshir în calendarul copt, ceea ce corespunde zilei de 15 februarie în calendarul Gregorian şi celei de 2 februarie în calendarul iulian. Tot în aceeași zi, Biserica Coptă – care are mulţi credincioşi mai cu seamă în Egipt şi Etiopia – sărbătoreşte Întâmpinarea la Templu a Domnului nostru Iisus Christos.
Includerea Noilor Martiri în Sinaxarul Bisericii Copte este recunoaşterea sfinţeniei martirajului lor, echivalentul canonizării în celelalte Biserici.
Papa Francisc a spus cu referire la aceşti 21 de creştini martirizaţi: “Au fost asasinaţi doar pentru că erau creştini. Sângele fraţilor noştri creştini este o mărturie care îşi înalţă glasul. Fie că sunt catolici, ortodocşi, copţi sau luterani, nu contează: sunt creştini! Sângele este acelaşi. Sângele dă mărturie pentru Cristos. Amintindu-i pe aceşti fraţi care au murit doar pentru faptul de a-l fi mărturisit pe Cristos, vă cer să ne încurajăm unii pe alţii să mergem înainte pe calea ecumenismului, pe care o încurajează ecumenismul sângelui. Martirii sunt ai tuturor creştinilor”.