PersecutiiStiri externe
Condamnat la moarte pentru apostazie, pastorul Yousef Nadarkhani a fost eliberat
Liderul bisericii iraniene Yousef Nadarkhani a fost eliberat duminică, ca parte a unei amnistii naționale emisă de liderul suprem al Iranului, ayatollah Khamenei, pentru a comemora aniversarea Revoluției Islamice din 1979.
Christian Solidarity Worldwide (CSW) raportează că sursele sale au confirmat că pastorul este acum liber și se află încă la Teheran pentru a finaliza unele proceduri formale legate de eliberarea sa. El se va alătura familiei sale în Rasht de îndată ce aceste formalități vor fi îndeplinite.
Nadarkhani în vârstă de 46 de ani, ispășea o pedeapsă de șase ani în închisoarea Evin din Teheran pentru „propagarea bisericilor de casă”, acuzat de „promovarea creștinismului sionist”.
După cum a raportat CBN News în 2016, Nadarkhani a fost unul dintre cei patru creștini arestați inițial în Rasht în mai 2016, în timpul unei serii de raiduri ale agenților de securitate la casele creștine.
Autoritățile iraniene l-au acuzat pe Nadarkhani că ar fi pus în pericol securitatea națională a țării prin activitățile sale creștine.
Nadarkhani a intrat și a ieșit din închisoare pentru credința sa de mai multe ori. În 2010, a fost condamnat la moarte pentru convertirea de la islam la creștinism. Ulterior a fost achitat.