Video
Copiii-predicatori: amuzament sau îngrijorare?
O cheamă Alani Santos și este o adolescentă cu puteri vindecătoare. Este doar unul dintre numeroșii copiii-predicatori cu puteri miraculoase din Brazilia. Partea cea mai interesantă este că Alani se consideră o creștină devotată. Jurnaliștii de la The New York Times au fost extrem de fascinați de fenomenul copiilor-predicatori din Brazilia și au alocat un spațiu larg pentru analiza fenomenului.
Alani are doar 11 ani și predică de la 3 ani. Tatăl ei, Adauto Santos, este pastor. Alani are revelații, face predicții, are o emisiune permanentă la un post de radio creștin, organizează sesiuni de rugăciune chiar și pe rețelele de socializare. Face parte din Biserica Penticostală din Brazilia și este mândră de lucrul acesta.
Miracole pe bandă rulantă
„Dacă crezi în numele lui Iisus, spune: „«Eu cred!» se aude dintr-o dată strigătul pastorului. Apoi, pe un fond de agitație, cei care au nevoie de vindecare sunt invitați să vină în față. Unii se împiedică, alții sunt ajutați. Mulți țin în mână fişe medicale cu bolile pe care le au. Alani se duce printre cei suferinzi și ascultă cu răbdare povestea fiecăruia. Apoi, rând pe rând, strigătele de extaz ale celor prezenți însoțesc minunile care se produc. Alani îşi pune mâna pe fruntea sau pe mâna celui suferind, apoi pe inima acestuia. Tremuratul persistent, căzutul la podea al celui supus vindecării, lacrimile, strigătele de mulțumire fac parte din scenariul obișnuit ale miracolelor”, povestesc jurnaliștii americani.
Viața lui Alani nu este deloc simplă. Înaintea fiecărui serviciu de vindecare, postește aproximativ 12 ore sau are o sesiune lungă de rugăciune privată. De asemenea, alocă timp de pregătire pentru predica pe care urmează să o țină.
Controversele
Nimeni nu ține evidența numărului de copii-predicatori din Brazilia, dar pastorul Walter Luz, din São Paulo, care coordonează un stagiu de formare a acestora, estimează ca este vorba de câteva mii. Cei mai mulți provin din familii sărace sau din clasa de mijloc și aproape toți sunt afiliați mișcării penticostale.
Cei care îi susțin nu au niciun fel de dubii cu privire la darul charismatic pe care acești copii îl posedă. „Unii copii care au acest dar sunt, probabil, duși în secțiile de psihiatrie, deoarece acțiunile lor ar putea fi înțelese greșit”, spune tatăl lui Alani.
În schimb, există și voci contestatare, chiar în interiorul mișcării. De exemplu, Silas Malafaia, un pastor penticostal brazilian cu influență pe plan internațional, afirmă că acești copii sunt exploatați. „Este absurd”, spune Malafaia. „Sunt evidente interesele comerciale prin implicarea părinților în primirea de donații și vânzarea DVD-urilor. Nu are legătură cu Dumnezeu și sunt ferm împotriva acestui fenomen.”
Explozia de copii-predicatori
Dincolo de controverse, alte povești măresc cota de interes. Acestea provin de la foste prostituate sau traficanți de droguri, sau criminali, a căror viața s-a schimbat în urma predicilor acestor copii. Publicul lor este în permanentă creștere, datorită internetului și a rețelelor de socializare. Unii dintre ei au un succes la public covârșitor (video). De exemplu, Daniel Pentecoste, de doar 14 ani, a predicat în fața a 500.000 de oameni și a fost în Angola de trei ori pentru a vorbi în faţa unor stadioane pline.
Victor Gabriel, un băiat de 17 ani de la periferia metropolei São Paulo, a absentat deseori de la școală din cauza predicilor pe care trebuia să le țină chiar și de 5 ori pe săptămână. În ciuda acestui fapt, consideră că a meritat sacrificarea copilăriei. De fapt, în prezent nici nu prea socializează cu cei de vârsta lui: „Majoritatea prietenilor mei sunt predicatori în vârstă – simt că am mai multe în comun cu ei decât cu cei de vârsta mea.”
Matheus Moraes este unul dintre cei mai cunoscuți copii-predicatori. A vorbit până acum în Elveția, Irlanda, Anglia, Portugalia, Australia, Paraguay și Statele Unite ale Americii. Avea abia 10 ani când predica și 5 zile pe săptămână. DVD-urile cu predicile sale s-au vândut în 500-1.000 de exemplare pe lună. Poate să predice ușor 90 de minute, fără să folosească notițe.
Subtilitățile
Cu mai mulți ani în urmă, specialiștii în fenomenologia religioasă apreciau că teologia eliberării, susținută de unele cercuri catolice din spațiul sud-american, va fi gândirea religioasă care va corespunde intereselor păturilor sărace. Nu a fost așa, deoarece între timp a intervenit un concurent serios. Penticostalismul, cu accentul său pe supranatural și extaz emoțional, s-a dovedit mult mai atrăgător, determinând în prezent o pierdere a identității catolice a Americii Latine. Mai precis, populația catolică a scăzut de la 90 la 68% din populația continentului.
De fapt, copiii-predicatori au apărut pe o nișă care nu a fost prea mult exploatată în spațiul creștin. Nevoia de spectacol religios, excesul de emoție, inocența inerentă oricărui copil sunt ingredientele pentru succesul acestui fenomen care ia amploare. În această privință, nu doar penticostalismul este vizat. În cazul său, pot fi menționate aceste forme extreme, care pot ajunge până la forme de abuz spiritual. Însă ideea de a-i motiva pe copii să predice poate fi tentantă pentru orice confesiune religioasă. Și nu este vizată doar Brazilia.
În această privință, apar o serie de întrebări pe deplin justificate. De ce copiii-predicatori au succes în general în zonele mai sărace ale lumii? Este vorba de disponibilitate în fața influenței divine? Sau de o mare doză de naivitate pe fondul unei educații precare? De asemenea este important de observat că acești copii au tendința naturală de a imita. De fapt, ei nici măcar nu au un stil propriu de a predica. Mai degrabă sunt un produs artificial, un rezultat al multiplicării unor cuvinte, mesaje sau gesturi. Prin perpetuarea acestui model de predicare, copiii riscă să devină copia fidelă a unor adulți. În acest caz, se mai poate vorbi de dezvoltare armonioasă și de construirea unei identități?
Trecând peste doza de extaz specific stilului de predicare emoțional, pe fond problema este comună tuturor celor care insistă în privința aruncării copiilor în arena agitațiilor teologice. Cine garantează că acești copii sunt imuni în fața aplauzelor și reușesc să își construiască o stimă de sine echilibrată și corectă? Dacă nu reuşesc, ar fi o nouă demonstrație că fenomenul religios, atunci când este scăpat de sub control (în ciuda intențiilor bune), poate crea suficiente motive de îngrijorare și chiar panică.