Diverse
Cu bicicleta prin biserică, printre stropi de agheasmă
În general, apa sfințită este apreciată pentru presupusa capacitate de a proteja ființa umană. Bisericile tradiționale recurg în mod ritualic la obiceiul stropirii oamenilor. Mai nou, pot fi binecuvântate și bicicletele.
În grup sau individual, numeroși bicicliști intră cu tot cu bicicletă pe covorul roșu din interiorul Bisericii „Sfântul Pavel” din Toronto. Înăuntru sunt întâmpinați de o oficiantă, îmbrăcată în robă albă, care îi stropește cu apă sfințită pe posesorii de biciclete, susține RNS.
Pentru mulți, ideea poate fi ciudată, nu însă și pentru o parte a cetățenilor din Toronto, care sunt la a șasea participare la ritualul de binecuvântare a bicicletelor. Motivația din spatele acestui gest poate fi considerată mai mult decât lăudabilă. Este vorba de afișarea unei atitudini pozitive față de mediu. Reprezentanții Bisericii „Sf. Pavel” consideră că problemele actuale legate de mediul înconjurător nu trebuie lăsate să fie girate doar de cercurile științifice sau politice. Ele au și o componentă puternic spirituală.
Cu bicicleta la sfințit
Publicul larg consideră că schimbările climatice trebuie abordate și din perspectivă etică cu implicații religioase. Astfel, unsondaj Reuters a constatat că 66% dintre americani consideră că liderii politici sunt obligați din punct de vedere moral să ia măsuri pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon. Pe acest fond, bicicletele răspund unei nevoi cotidiene și reprezintă o modalitate eficientă de a combate la nivel personal schimbările climatice.
Unele biserici par să își fi asumat în mod deschis această responsabilitate, drept urmare prima binecuvântare de biciclete a avut loc în 1999, la Catedrala „Sfântul Ioan Divinul”, din New York. De atunci, ritualul a fost preluat și de biserici din alte orașe, precum Los Angeles, Melbourne sau Toronto. Procesiunea nu este lipsită de o ușoară nuanță spectaculoasă. Oficiantul folosește o crenguță de cedru pe care o înmoaie în cristelniță, iar apoi stropește bicicliștii, cu tot cu bicicletele lor. „Este ceva divin în simplitatea unei biciclete”, a declarat Ann Russell (care urmează în prezent un Master of Divinity), oficianta procesiunii din Toronto. „Avem datoria de a trăi cu respect față de creație”, spune ea, iar „celebrarea mersului pe bicicletă este o modalitate de a respecta porunca referitoare la grija față de Pământ.”
Fondul este același, formele diferă
Intenția unor biserici de a atrage atenția asupra problemelor de mediu ar trebui să fie susținută de toți cei care consideră că planeta aceasta ne-a fost dată în grijă. Din acest punct de vedere, încercarea de a da o notă de religios protecției mediului este mai mult decât lăudabilă. Singura problemă care necesită o discuție este legată de modalitatea aleasă pentru a face acest lucru. Binecuvântarea bicicletelor, deși ciudată, nu este atât de inedită precum pare.
Obișnuința de a binecuvânta obiecte are o lungă istorie, iar românii sunt familiarizați cu această procedură. Motivația poate fi corectă, dar acțiunea e discutabilă. Un exemplu similar este binecuvântarea maşinii, care este considerat un gest religios oficial (video) sau a pârtiilor de schi (video), a stadioanelor, imobilelor și chiar a cailor (video). Motivația este similară: de a-i oferi protecție celui care e stropit cu apa sfințită. Dar situația diferă puțin în privința obiectelor expuse stropirii.
În privința aceasta merită în primul rând observat că ideea stropirii cu agheasmă a obiectelor este agreată de clerul bisericii. „Au fost destule cereri de sfințire a mașinilor, dar de astăzi este o bucurie și o binecuvântare pentru noi, preoții, că putem să sfințim mașinile în mod oficial”, a declarat unul dintre oficianții unei „sfeștanii” a mașinii. Pe de altă parte, se observă și multă confuzie în această privință. Pot fi sfințite obiectele, în condițiile în care Biblia prezintă o altă perspectivă legată de acest subiect?
Sfințire sau binecuvântare?
Preotul respectiv a utilizat expresia „sfințire a mașinii”. Confuzia derivă tocmai din asocierea celor două cuvinte. „O casă, un birou, un spital, un magazin sau o maşină pot fi doar binecuvântate, dar nu şi sfinţite”, a declarat un alt prelat într-un articolde analiză teologică. El recunoaște că, în realitate, diferența aceasta terminologică nu este sesizată la nivel public. Chiar formulele din Molitfelnice au „formule” greşite pentru stropirea unor obiecte cu agheasmă. Adică apare cu insistență expresia „se sfinţeşte”, care este pusă din inerţie în toate rânduielile bisericești. În opinia autorului, „toate sfinţirile sunt şi binecuvântări, dar nu toate binecuvântările sunt şi sfinţiri”.
Această abordare teologică recurge, de fapt, la un joc de termeni specific religioși, prin care se intenționează ieșirea din dificultățile legate de înțelegerea rolului pe care îl joacă apa sfințită. Conform presei ortodoxe, binecuvântarea ar fi specifică doar bunurilor comune, comparativ cu celelalte lucruri care sunt sacre prin ele însele. Însă, indiferent de termenii atribuiți, întrebarea rămâne aceeași: Poate un obiect să primească niște atribute prin intermediul unui ritual, fie el religios? Adică, mai concret, o bicicletă este mai sigură dacă este stropită?
Răspunsul la această întrebare trebuie căutat într-o sursă sigură, altfel există riscul alunecării în tehnici magice, în ciuda unei motivații corecte. Iar în această privință, singura sursă legitimă este Biblia. Este drept că Sfânta Scriptură vorbește despre apa sfințită și despre clădiri sfinte, dar acestea sunt așezate într-un anumit context și sunt asociate unei anumite înțelegeri a fenomenului religios. Mai târziu, în perioada nou-testamentară, apare cu preponderență ideea sfințirii oamenilor, ceea ce schimbă datele problemei. Diferența nu este doar de semantică, ci de fond.
Sfințirea omului nu este însă rezultatul unui demers ritualic, ci o operațiune divină care se derulează pe tot parcursul vieții. Dacă, în privința transformării interioare a omului, nu poate fi invocată o schimbare spontană, situată la limita magiei, cu atât mai puțin poate fi pretinsă această performanță în privința unor elemente materiale. Faptul că un obicei persistă la nivelul mentalului colectiv nu este și o garanție că este și corect.