Stiri externe
Englezii vor să revină la ţinerea duminicii
Deşi guvernul a permis prelungirea programului magazinelor în ziua de duminică pe perioada Jocurilor Olimpice, programul obişnuit nu a fost reluat, spre nemulţumirea englezilor.
Organizaţia Christian Concern for our Nation l-a avertizat pe primul ministru David Cameron că păstrarea programului prelungit al magazinelor în ziua de duminică chiar şi după încheierea celor opt săptămâni îm care s-au desfăşurat Jocurile Olimpice reprezintă o încălcare a încrederii pe care creştinii o au faţă de guvern.
În plus, Andrea Minichiello Williams, preşedinte al organizaţiei, a declarat că este de datoria creştinilor să marcheze şi să protejeze ziua de duminică ca un timp de recrearea şi odihnă, dedicat familiei şi relaţiilor. Mulţi creştini s-au alăturat organizaţiei, cerând guvernului revenirea la programul obişnuit pentru ca duminica să redevină „ziua sfântă de odihnă”.
„Actul de comerţ dominical” din Anglia, votat în 1994, stabileşte că magazinele mai mari de 280 de metri pătraţi au duminica un program de doar 6 ore, între orele 10:00 şi 18:00. În luna martie, guvernul a dat o lege care obliga magazinele să aibă un program prelungit în perioada Olimpiadei, în interesul numeroşilor turişti prezenţi în Anglia.
La acea vreme, Biserica Anglicană a declarat că nu se va opune orarului prelungit al magazinelor. În plus, unii clerici au decis să anuleze serviciile de închinare duminicale pentru a nu se afla în conflict cu unele competiţii sportive ale olimpiadei.
Noteaza: semneletimpului.