Istoria CrestinismuluiStiri externe

Ierusalim: Fragmente de fildeş vechi de câteva secole, descoperite

Aproximativ 1.500 de fragmente de fildeş, încrustate în trecut în plăci decorative şi datând din epoca fierului, au fost dezvăluite luni la Ierusalim de arheologi israelieni, aceasta fiind prima astfel de descoperire realizată în Oraşul Sfânt, informează AFP, potrivit agerpres.

Decorate cu rozete, flori de lotus şi figuri geometrice, micile fragmente de fildeş au fost găsite în ruinele unei clădiri datând din secolul al VIII-lea sau al VII-lea î.e.n., foarte aproape de Oraşul Vechi, în Ierusalimul de Est, zonă ocupată apoi anexată de Israel.

„Clădirea impresionantă din care au fost dezgropate piesele de fildeş a fost distrusă de un mare incendiu… iar fragmentele au fost descoperite rupte în bucăţi mici şi arse”, a indicat Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (AIA).

Potrivit AIA, aceasta este o „descoperire extraordinară”, prima de acest gen din Ierusalim.

„Am găsit aproximativ 1.500 de bucăţi de fildeş, fragmente sparte şi mici, de diferite dimensiuni şi în diferite stări”, a declarat pentru AFP Reli Avisar, specialistă în arheologie care a participat la săpături. „Este vorba despre o colecţie mare, iar când am restaurat-o am descoperit un număr infinit de modele”, a precizat ea.

Conform AIA, aceste fragmente provin din mobilier din lemn cu decoraţiuni bogate, folosit de locuitorii înstăriţi, probabil responsabili locali sau preoţi.

„Asemenea obiecte sunt de obicei descoperite în palatele regale, aşa că aceasta demonstrează marea bogăţie şi prosperitatea locului”, a afirmat Reli Avisar.

În Antichitate, fildeşul era una dintre mărfurile cele mai scumpe, întrecând chiar aurul, a subliniat AIA.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close