Stiri externe
Ieslea de Crăciun stârneşte ample polemici în Franţa, între creştini şi laici
În Franţa s-a declanşat o amplă polemică, între gardienii laicităţii şi apărătorii “rădăcinilor creştine”, cu privire la instalarea ieslei de Crăciun în clădirile publice, informează vineri AFP, citată de Agerpres.
Tribunalul Administrativ din Nantes a cerut Consiliului general din Vendée, cunoscută pentru tradiţia sa catolică, să demonteze Ieslea de Crăciun care se instalează în fiecare an, în preajma Crăciunului, în holul clădirilor publice. Tribunalul a invocat legea separării Bisericii de Stat, din 1905, care interzice prezenţa oricărui însemn religios într-un spaţiu public.
Şi prefectul din Béziers i-a cerut, deocamdată fără succes, primarului Robert Ménard să demonteze ieslea expusă la primărie. Deciziile reclamate de asociaţia de apărare a laicităţii ,”La Libre pensée”, cunoscută pentru intransigenţa sa, au suscitat furia credincioşilor catolici, care au lansat pe Twitter – hashtag #TouchePasAMaCreche – (Nu vă atingeţi de iesle).
Un purtător de cuvânt al Episcopiei franceze, Mgr Bernard Podvin a declarat că ieslea este “mai importantă afectiv pentru populaţie, decât însemnătatea ei religioasă”, în timp ce Nadine Morano, o apropiată a fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, a subliniat că “laicitatea nu trebuie să omoare cultura, rădăcinile şi tradiţiile noastre”.
Sursa: www.romaniatv.net