Stiri externe

ISRAEL: Infectații de COVID-19 ar putea fi identificați prin AMPRENTĂ VOCALĂ

O analiză a vocilor pacienţilor cu coronavirus ar putea produce o „amprentă vocală” care să ajute la detectarea simptomelor COVID-19 la alte persoane, care ar avea astfel prioritate la teste şi tratament, a anunţat marţi Ministerul Apărării israelian, citat de Reuters, via agerpres.

Începând din această săptămână, o companie israeliană de tip start-up care lucrează cu spitale şi instituţii academice va lua amprenta vocală de la pacienţii confirmaţi cu coronavirus printr-o aplicaţie mobilă în cadrul unui proiect de cercetare condus de minister.

Citește și: APROAPE UN MILIARD DE PERSOANE DIN ÎNTREAGA LUMEA SUNT IZOLATE LA DOMICILIU

„Aceste probe vocale vor fi analizate folosind un algoritm bazat pe AI (Inteligenţă Artificială) pentru a identifica ‘amprenta’ vocală unică”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Coronavirusul afectează sistemul respirator şi semnele de suferinţă pot fi reflectate în tiparele vocii unei persoane şi în respiraţie, notează Reuters.

Tal Wenderow, preşedinte şi director executiv al Vocalis Health, compania ce a dezvoltat aplicaţia mobilă, a declarat că algoritmul ar putea fi utilizat pentru diagnostic şi monitorizare de la distanţă.

În această etapă, aplicaţia ar putea fi utilizată doar de personalul medical împreună cu pacienţii participanţi la studiu, dar website-ul companiei permite oricui să ia parte şi să trimită o probă vocală pentru cercetători.

Cercetătorii speră că sistemele de asistenţă medicală vor fi capabile să utilizeze datele pentru a prioritiza testările şi spitalizările, permiţând pacienţilor cu simptome uşoare să rămână acasă.

Citește și: Israelul a dezvoltat o aplicaţie mobilă care avertizează privind apropierea de o persoană infectată cu noul CORONAVIRUS

Potrivit ministerului, sistemul de monitorizare „poate fi efectuat de la distanţă, pentru a preveni răspândirea bolii şi supraîncărcarea sistemului naţional de sănătate”.

Rezultatele iniţiale ale studiului sunt aşteptate în şase săptămâni.

Israelul a raportat peste 1.600 de cazuri de coronavirus şi trei decese. 

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close