Stiri externe
Israel:Căsătoriile între homosexuali ar putea fi permise
Autorităţile din Israel a prezentat un proiect de act normativ care va legaliza uniunile civile între homosexuali, potrivit presei locale.
Documentul, care poartă semnătura ministrului israelian al Justiţiei, Tzipi Livni, a fost dat publicităţii duminică. În proiect nu se precizează expres la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, însă oficiali din cadrul Ministerului israelian al Justiţiei au precizat că, în forma finală a documentului, va fi introdusă şi o prevedere în acest sens, potrivit haaretz.com.
Noile reglementări referitoare la uniunile civile vor veni şi în sprijinul israelienilor care vor să se căsătorească cu persoane de altă religie sau celor care vor să îşi aleagă un partener de viaţă convertit la iudaism dar care nu îndeplineşte toate condiţiile impuse de rabini.
În prezent, israelienii care doresc să se căsătorească civil pot face acest lucru numai în străinătate, urmând ca uniunea să fie recunoscută ulterior de Ministerul de Interne.