Elizabeth Smart a fost răpită și violată la 14 ani. Acum, la 25 de ani, spune că le înțelege pe femeile abuzate care nu se grăbesc să fugă.
Prezentă la un forum despretraficul de carne vie, organizat la Universitatea Johns Hopkins,Smart a povestit că, după ce a fost violată, „se simțea atât de murdară și mizerabilă”, încât simțea că nu mai are de ce să plece. Tânăra, care a crescut într-o familie religioasă, mărturisește că a fost marcată de o imagine din copilărie când o profesoară care le vorbea despre abstinență a comparat sexul cu mestecatul unei gume.
„Mă gândeam că eu sunt bucata aia de gumă mestecată. Nimeni nu vrea să mestece o gumă gata mestecată. Așa ceva se aruncă. Și uite cât de ușor este să simți că nu mai ai însemnătate, că nu mai ai nicio valoare. „Ce rost mai avea să țip? La ce mai conta dacă eram salvată? Viața mea oricum nu mai avea nicio valoare.” Smart a fost salvată după ce a fost văzută plimbându-se cu răpitorul ei pe o stradă din suburbia orașului ei.
După 11 ani de la eveniment, Smart a lansat Fundația Elizabeth Smart, care lucrează pentru protejarea și educarea copiilor cu privire la infracțiunile violente și sexuale. Smart e convinsă că cei mici trebuie să înțeleagă că „vor avea întotdeauna valoare și că nimic nu poate schimba asta”.
Cazul lui Elisabeth Smart este una dintre ilustrațiile puternice pe care un material publicat de The Atlanticle prezintă într-o analiză despre latura obscură a obsesiei pentru „puritatea” sexuală, în Biserica Evanghelică din SUA.
Oribilele metafore ale purității
Deși, de-a lungul istoriei, majoritatea religiilor lumii au avut un cuvânt important de spus în privința sexualității credincioșilor (de cele mai multe ori rezervând privilegiul sexului exclusiv în granițele căsătoriei), astăzi viziunea societății se impune ca un contra-curent. Așa se face că grupurile de credincioși care vor să își păstreze fidelitatea față de idealul abstinenței trebuie să facă față unui puternic curent de trivializare a sexului.
Însă, mai surprinzătoare decât această tendință în mediul secular este opoziția tot mai largă față de retorica „purității sexuale” chiar în sânul bisericilor evanghelice. Iar acest fenomen, propriu bisericii din SUA, ar putea reverbera și în mediile creștine din afara continentului nord-american.
Conservatori și progresiști deopotrivă contestă tot mai des apelul la metafora „purității” atunci când se promovează principiul abstinenței sexuale extramaritale.
Autoarea Rachel Held Evans condamnă pe site-ul ei „parabolele oribile”, precum cea cu guma, descrisă de Smart. Evans acuză inadecvarea mesajului pe care îl extrag de aici tinerii: „sexul premarital distruge pentru totdeauna o persoană”. Sarah Bessey, autoarea cărții Jesus Feminist se adaugă pe lista persoanelor care s-au simțit „descalificate de la dragostea adevărată” pentru că nu mai era virgină și nu era căsătorită.
Castitate cu standard dublu
Richard Beck, în cartea „Unclean” („Necurat”), se concentrează exclusiv pe metaforele folosite pentru a delimita păcatul sexual, mai ales în cazul femeilor. Beck, care este profesor și președintele Departamentului de Psihologie în cadrul Universității Creștine Abilene, susține că metafora purității importă o „psihologie a contaminării în viețile noastre morale și spirituale” și că această contaminare este văzută ca o stare permanentă, una dincolo de orice posibilitate de restaurare.
În plus, remarcă Beck, limbajul care face apel la „puritate” pare să fie aplicat mai puțin în cazul bărbaților, în dreptul cărora se vorbește despre „greșeală sau cădere” atunci când își pierd virginitatea. Acest lucru, spune Beck, expune un standard dublu: femeile care fac sex sunt „bunuri stricate”, în timp ce bărbații nu.
Conturul retoricii evanghelice „post-puritate”
Dincolo de aceste tendințe, observatorii fenomenului se întreabă cum ar putea arăta etica evanghelică privind sexul, într-o lume „post-puritate”. Unii autori evanghelici, precum Anna Broadway și Rachel Held Evans, spun că ideea păstrării sexului în cadrul căsătoriei trebuie reafirmată, însă că idealul abstinenței ar trebui reformulat.
„Trebuie să avem o abordare mai holistică,” susține Broadway, punctând pe oportunitatea accentuării idealului „dragostei care se oferă pe sine” în locul idealului abstinenței, ceea ce ar da o nuanță pozitivă ideii de castitate premaritală. Oamenii ar trebui să se concentreze, spune ea, nu pe interdicții, ci pe îmbogățirea și construirea relațiilor romantice, în cadrul granițelor impuse de principii. De exemplu, spune ea, în loc să coabiteze, cuplurile necăsătorite să locuiască împreună în comunități.
La rândul ei, Rachel Evans punctează nevoia de a separa cultura evanghelică a purității de identitatea individului. Ea militează pentru renunțarea la mesajele care transmit obsesiv ideea că „dacă ai relații sexuale premaritale îți schimbi identitatea pentru totdeauna, devenind o persoană de nedorit, dezgustătoare”. Evans vede în schimb un potențial real în promovarea ideii de „sfințenie a căsătoriei”, o valoare prin care creștinii încă se delimitează de mediile seculare.
