Stiri externe
Mana dreapta a Papei’ îndeamnă Biserica Catolică ‘să nu se teamă de adevăr’ în privinţa violenţelor SEXUALE
Numărul doi în ierarhia Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin (foto), consideră că „nu trebui să ne temem de adevăr”, într-un interviu publicat duminică în cotidianul La Croix, cu privire la viitoarele concluzii ale unei comisii independente franceze privind violenţele sexuale în cadrul Bisericii Catolice, transmite AFP, potrivit agerpres.
„Va fi probabil un moment extraordinar de suferinţă. Dar nu trebuie să ne temem de adevăr”, a comentat cardinalul Pietro Parolin, mâna dreaptă a Papei Francisc.
„Comisia independentă privind abuzurile sexuale în biserică (CIASE) începând cu anii 1950” din Franţa urmează să îşi publice recomandările în luna septembrie.
Cardinalul Pietro Parolin a precizat că Vaticanul a cerut constituirea acestei comisii „pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat”.
„Suntem trişti şi ştiu că mulţi catolici vor fi foarte afectaţi şi scandalizaţi de ceea ce vor citi. Dar trebuie să trecem prin această încercare. De aici poate veni o nouă conştiinţă pentru a lupta împotriva acestor fenomene şi pentru a preveni repetarea acestor acte”, a adăugat secretarul de stat al Sfântului Scaun.
Cardinalul a fost evaziv în privinţa unei viitoare vizite a Papei Francisc în Franţa, a cărei probabilitate de realizare ar putea scădea pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale şi legislative, în primăvara anului 2022.
„Nu ştiu. Există un proiect. Papa a comunicat deja interesul său (preşedintelui) Emmanuel Macron. Dar nu vă pot comunica o dată. Sper că acest lucru să se poată întâmpla cât mai curând posibil, pentru că Franţa merită o vizită a Sfântului Părinte”, a spus Pietro Parolin.
Cardinalul italian a subliniat că, deşi nivel diplomatic, Franţa şi Sfântul Scaun împărtăşesc „preocupări comune, precum ecologia”, există, de asemenea,”unele diferenţe, cum ar fi problema dezarmării sau cea nucleară”.
ntrebat despre chestiunea spinoasă pentru Vatican a „laicităţii franţuzeşti”, cardinalul a avertizat împotriva marginalizării dimensiunii religioase în viaţa socială, apreciind că „nu este bine”.