SanatateStiri externe

OMS recunoaște: Vaccinurile anti-COVID-19 nu sunt foarte eficiente

 

 

Organizaţia lansează un apel către cercetători pentru dezvoltarea unor noi vaccinuri, care să reducă numărul infectărilor: în caz contrar, există în continuare riscul dezvoltării unor variante de virus împotriva cărora vaccinurile să fie mai puţin eficiente. Vaccinuri mai uşor de administrat ca până acum, sub formă de spray nazal spre exemplu, sunt de asemenea necesare, a mai spus OMS, scrie agerpres.ro.

”Chiar şi acolo unde acoperirea vaccinală este de 70%, dacă un număr semnificativ de lucrători sanitari, vârstnici şi persoane aparţinând altor grupuri de risc rămân nevaccinate, vor exista în continuare decese, presiunea asupra sistemelor sanitare va continua, iar recuperarea globală va fi în pericol”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

OMS şi-a actualizat de asemenea obiectivele de vaccinare. Îşi propune acum să vaccineze cu două doze 100% din lucrătorii sanitari, persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi persoanele care sunt în mod deosebit expuse riscului din cauza unor condiţii medicale preexistente din fiecare ţară.

Obiectivul precedent de a vaccina 70% din populaţia totală a tuturor ţărilor până la jumătate anului a fost ratat. Până la sfârşitul lui iunie, doar 58% dintre ţări au îndeplinit acest obiectiv.

Potrivit unui studiu realizat de Imperial College London şi publicat în The Lancet în iunie, vaccinările împotriva coronavirusului au salvat circa 20 de milioane de vieţi. Cu toate acestea, în ţările sărace, doar 28% dintre vârstnici şi 37% dintre lucrătorii sanitari au fost vaccinaţi.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close