PersecutiiStiri externe

Pakistan: musulmanii dau foc unui baietel de 14 ani pentru ca este crestin.

Si iata de ce nu vrem imigranti pakistanezi. Iar daca guvernantii vor imigranti, de ce nu aduc romani din Basarabia, sau ucraineni, sau sarbi? De ce tocmai salbatici din lumea a treia?

Un băiat în vârstă de 14 de ani din Pakistan este grav rănit după ce i-a fost dat foc pentru că era creștin.

Potrivit Breitbart.com, băiatul cunoscut ca Nuaman spune că vinerea trecută a fost oprit pe stradă de către doi tineri musulmani care l-au întrebat cărei religii aparține.

Când le-a spus că este creștin, au început să-l bată și să-l stropească cu kerosen, după care i-au dat foc.

Flăcările au fost stinse de către trecători, dar nu înainte de a-i arde 55% din corp.

În acest moment arsurile îi sunt tratate la Spitalul Meo din Lahore, provincia Punjab.

„Le-am spus că sunt creștin. Au început să mă bată, iar când am încercat să fug amândoi au început să mă urmărească, să arunce cu kerosen pe mine și să-mi dea foc”, a declarat Nuaman.

Este al doilea caz din ultima lună când unui creștin pakistanez i se dă foc datorită credinței sale.

Pe 20 martie, Sunny Masih, în vârstă de 17 ani, a fost bătut de musulmani și aruncat într-un cuptor aprins. El a suferit arsuri severe însă, ca prin minune, a supraviețuit atacului din districtul Sheikhupura.

Creștinii formează doar 2% la din populația predominat musulman-pakistaneză și suferă în mod frecvent atacuri violente datorită credinței lor.

Grupurile care militează pentru drepturile omului susțin că poliția face prea puține pentru ai proteja sau pentru a trage la răspundere pe cei responsabili, și că legea țării privind blasfemia este folosită într-un mod greșit pentru a putea hărțui și discrimina pe creștini.

Citeste si: Pakistan: 100 case de creştini arse de mulţimea musulmană în Lahore

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close