PersecutiiStiri externe

PAKISTAN: Suspecți eliberați după ce au omorât prin tortură un creștin

Poliția din Pakistan este din nou în centrul atenției pentru că moartea unui creștin nevinovat nu este anchetată în mod corespunzător.

Sonia Shahid, văduva lui Shahid Masih – un creștin catolic, în vârstă de 35 de ani, și tată a celor șase copii ai lor, a declarat că vecinii ei l-au torturat pe Shahid pe 8 mai, fapt ce a dus la moartea lui 10 zile mai târziu.

Motivul lor era că bănuiau în mod greșit că acesta ar fi furat 12 capre din ferma lor. După ce a intervenit poliția s-a constat că nu creștinul era vinovat, dar era prea târziu, Masih murise. Rana Nazar și frații săi, musulmani bogați din localitate, au fost anchetați de poliție și apoi eliberați, iar dosarul a fost închis.

Sonia Shahid a declarat pentru Christian Daily International că în zona lor viața unui creștin nu valorează nimic, mai ales dacă este sărac. Abuzurile musulmanilor, care sunt majoritari în Pakistan, sunt trecute cu vederea de către autorități. Avocatul ei, Kashif Naimat, a declarat că suspecții au oferit sume de bani pentru ca acuzațiile să fie retrase și a mai spus că în Pakistan „nu este ceva neobișnuit ca oamenii puternici să-și folosească banii și influența pentru a se proteja de urmărire penală”.

Pakistanul s-a clasat pe locul al șaptelea pe lista Open Doors pentru 2024 a celor mai dificile locuri din lume pentru a fi creștin.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close