Stiri externe
Parlamentul din Kosovo a respins un proiect de lege care autoriza uniunile civile pentru cuplurile de acelaşi se sex
Parlamentul de la Priştina a respins miercuri un proiect de lege care autoriza uniunile civile pentru cuplurile de acelaşi sex, transmite AFP.
După ore de dezbateri aprinse, doar 28 din cei 120 de parlamentari kosovari au votat în favoarea acestui proiect propus de guvernul premierului de stânga Albin Kurti.
Textul respins face parte dintr-o vastă reformă a codului civil susţinută de Uniunea Europeană la care Kosovo, fostă provincie sârbă care şi-a declarat independenţa în 2008, doreşte să adere în viitor.
Numeroşi deputaţi ai partidului prim-ministrului, Vetevendosje, au votat împotrivă. Este cazului deputatei Labinote Demi Murtezi, care consideră „acceptabilă doar căsătoria persoanelor de sex opus”.”Orice legătură diferită de această combinaţie este considerată depravare şi degenerare morală”, a declarat deputata în timpul dezbaterii.
Anterior, premierul Albin Kurti i-a invitat pe deputaţi să adopte acest proiect pentru că „drepturile ne aparţin, ele aparţin tuturor”.
În opinia ziarului Express,”homofobia a triumfat în Adunarea din Kosovo”.
În pofida unui curs ferm în direcţia Occidentului, Kosovo, unde peste 90% din locuitori sunt musulmani, rămâne o societate în mare măsură tradiţionalistă.
La începutul lunii martie, biroul Uniunii Europene la Priştina a îndemnat parlamentul să adopte această reformă care vizează şi alte domenii, precum drepturile minorităţilor sau lumea afacerilor.
„Eşecul adoptării codului civil va avea repercusiuni negative grave asupra multor aspecte ale vieţii cetăţenilor şi companiilor kosovare, precum şi asupra dezvoltării economice a Kosovo”, se avertizează într-un comunicat al biroului UE în Kosovo.