Stiri externe
Primăria din Badalona sigilează un local al unei biserici penticostale române
Duminică, 26.01.2014 agenți de la Guardia Urbana, echipați în ținute pentru intervenții speciale, împreuncă cu personal tehnic de la Primăria orașului Badalona, au evacuat comunitatea penticostală din localul de cult în timpul serviciului divin și apoi au sigilat poarta de la intrare. Motivul invocat de autorități a fost lipsa licenței municipale de funcționare și plângerile din partea vecinilor care acuzau comunitatea de dezordine publică. Incidentul a fost mediatizat de către majoritatea ziarelor locale precum ABC, 20 minutos, La Vanguardia și portalul evanghelic Protestante Digital. Acesta din urmă s-a pus în contact cu Consiliul Evanghelic din Cataluñia care a confirmat că nu știa nimic de existența acestei comunități evanghelice, dar că înainte în același local a funcționat o altă biserică evanghelică spaniolă, aparținând de Asamblea de Dios (biserică penticostală, n.a.). Respectiva biserică a funcționat la acea adresă timp de 7 ani și niciodată nu au primit reclamații din partea vecinilor, ba mai mult când au anunțat că pleacă într-un alt local, vecinii și-au exprimat regretul datorită ambientului plăcut din fiecare duminică, ne comunică pastorul respectivei biserici, Moises Segura, conformProtestante Digital.
Din informațiile noastre, biserica română era formată din aproximativ 80 de membrii, de etnie romi, și care au preluat localul de la biserica spaniolă care a plecat, după ce în prealabil au funcționat împreună cu aceștia, având programe alternative. Această biserică a fost asistată spiritual, într-o oarecare măsură, de Biserica Penticostală Methanoia din Barcelona.
Este pentru prima dată când o comunitate română este evacuată forțat din localul de cult din cauza lipsa licenței de funcționare, în cei aproximativ 18 – 20 de ani de când au început să funcționeze primele biserici române în Spania, autoritățile de pe întreg teritoriul spaniol manifestând toleranță față de lipsa actelor de constituire a respectivelor biserici sau a licențelor municipale de funcționare.
Incidentul din Badalona demonstrează încă o dată manifestările vădit șovine ale primarului orașului Xavier Garcia Albiol, cunoscut pentru declarațiile sale împotriva imigranților, în special cei români. Pentru declarațiile lui polemice împotriva imigranților din campania electorală de acum doi ani, i s-a intentat un proces penal din care recent a fost achitat.
Badalona este un oraș din nordul zonei metropolitate a Barcelonei.