Stiri externe

Proiect de lege: „Ucideți mai mulți bebeluși” după ce un judecător a blocat pilula de avort

Doi democrați din Camera Reprezentanților au propus recent un proiect de lege menit să asigure că bebelușii nenăscuți vor continua să fie uciși prin avorturi elective, după ce un judecător federal a emis o decizie de interzicere a periculosului medicament pentru avorturi, mifepristona, informează Micaiah Bilger, Life News.

Proiectul de lege al reprezentanților Pat Ryan, D-New York, și Lizzie Fletcher, D-Texas, ar înscrie în legislația federală aprobarea de către Food and Drug Administration a mifepristonei ca agent avortiv în anul 2000 și o completare mai recentă care permite vânzarea medicamentului prin poștă, fără un control medical obligatoriu, potrivit NBC News.

Mifepristona este folosită în mai mult de jumătate din totalul avorturilor elective din SUA, ucigând sute de mii de bebeluși nenăscuți în fiecare an, potrivit Institutului Guttmacher.

Ryan a criticat decizia judecătorului federal, afirmând că nu are la bază știința sau medicina.

„Decizia … nu are nimic de-a face cu știința sau medicina, ci cu grupuri radicale al căror unic scop este interzicerea avortului la nivel național“, a declarat congresmanul.

„Prioritatea mea este protejarea accesului la avort pentru femeile din New York și din întreaga țară“.

Legislația sa pro-avort „Protecting Reproductive Freedom Act“, se bucură, de asemenea, de sprijinul Planned Parenthood și NARAL Pro-Choice America.

„Suntem recunoscători reprezentanților Ryan și Fletcher pentru că sunt alături de medicii, pacienții și americanii de rând care ne apără libertatea de a lua propriile decizii cu privire la corpurile noastre“, a declarat președintele NARAL, Mini Timmaraju.

Citeste mai mult pe: https://tribuna.us/democratii-introduc-proiectul-de-lege-ucideti-mai-multi-bebelusi-dupa-ce-un-judecator-a-blocat-pilula-de-avort/

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close