Stiri interne
Rafila vrea CERTIFICAT VERDE și pentru preoți
Posibilul viitor ministru al Sănătății din partea PSD, medicul Alexandru Rafila, recomandă să fim pregătiți pentru valul 5 al pandemiei și atrage atenția că certificatul verde ar trebui impus tuturor, fără excepții, inclusiv prelaților.
„Cred că în următoarele câteva săptămâni problema de sănătate publică va reveni în limite normale, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim pregătiți pentru valul 5. Trebuie să dezvoltăm policlinicile și tratamentele. Sunt antivirale noi. Cred că foarte rapid, în vreo lună, se poate că acestea să ajungă în România. Se poate că acest lucru să se negocieze direct la nivel european, prin UE.
Eu aș vrea să ne coordonăm și la valuri cu țările europene și la număr de decese, pentru că noi stăm mult mai rău. Și sper să avem un răspuns comparabil, dar trebuie să facem toți un efort. Trebuie să trecem într-o faza de solidaritate atunci când sesizăm o creștere a numărului de cazuri”, spune medicul.
„Eu sunt absolut tulburat de faptul că acum, când suntem pe scădere, nu e nimeni afectat de 500 de decese pe zi, câte au fost. Dacă lucrăm toți împreună, avem șanse, dar dacă așteptăm rezolvarea de la un singur om sau instituție, nu se poate.
Dacă luăm o decizie, trebuie să se aplice și prelaților, și profesorilor, și parlamentarilor, tuturor.
A pornit de la personalul medical și s-a ajuns la vreo 40 de amendamente, de nici nu mai recunoaștem proiectul inițial. Probabil că până la sfârșitul lunii ar putea să treacă acest proiect prin procedura parlamentară”, a declarat Alexandru Rafila cu privire la implementarea certificatului verde.
Adoptarea certificatului verde pentru angajați s-a blocat în Parlament întrucât PSD a propus 20 de teste gratuite în primele 60 de zile de la intrarea în vigoare, pentru cei care nu sunt vaccinați, în timp ce PNL nu este de acord cu propunerea.
„În decizia de astăzi de la grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor s-a votat ca noi, grupul parlamentar al PNL, să ne abţinem la acest amendament. Considerentele sunt că statul oferă vaccin gratuit, testarea să se facă contracost”, a spus deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și președinte al Comisiei pentru Sănătate.
Doar că nici vaccinul nu este gratuit, atât timp cât este cumpărat cu bani de la bugetul de stat, adică din contribuțiile și taxele românilor.
El a precizat că Ministerul de Finanţe va transmite un impact al unei astfel de prevederi, care ar putea fi de 100 de milioane de lei.
„Cu cât întârziem adoptarea certificatului verde, cu atât va scădea campania de vaccinare”, a afirmat Nelu Tătaru.
„Deocamdată suntem pe un trend descendent, dar trebuie să ne gândim că atâta timp cât avem o populație receptivă de aproape 50%, avem și o predispoziție de un val cinci destul de agresiv. Experiența noastră ne arată că un val în România este cam la o lună, o lună și jumătate după valurile din Occident”, a afirmat Tătaru.
Tătaru a spus că cei care au contraindicație la vaccinare, care nu se pot vaccina, se vor putea testa gratuit.
De asemenea, el a precizat că dacă rata vaccinării rămâne scăzută, după ianuarie- februarie e posibil să avem un val 5.