Stiri externe
Război între nudiști și musulmanele în burkini
Sute de nudiști francezi amenință să se dezbrace ca protest împotriva purtătoarelor de burkini care au luat cu asalt ștrandurile din Grenoble.
Grenoble, oraș în sud-estul Franței – pârjolit de temperaturi de peste 40 de grade – obligă femeile să poarte la piscină costume de baie dintr-o singură piesă, iar pe bărbați să poarte slipi, nu șorturi. Motivul este unul igienic, spun autoritățile.
În ultimele zile, însă, un grup de femei musulmane, care se intitulează Alianța Cetățenilor din Grenoble, au luat de două ori cu asalt picinele din oraș îmbrăcate în burkini.
În primul asalt, circa 15 femei în burkini au reușit să intre într-o piscină pe 17 mai și să se filmeze îmbăindu-se, afirmând că fac acest gest pentru „a apăra libertatea religioasă”. Duminica trecută, ele au fost amendate cu 35 de euro fiecare pentru că au repetat acțiunea.
Prea puțin impresionate, ele au făcut agitație pe Facebook pentru o a treia mobilizare duminica aceasta, pretinzând că sunt „Roza Parks musulmane”ale Franței, scrie corespondentul de la Paris al Telegraph.
Rosa Parks a fost o americană de culoare activistă pentru drepturile omului.
Ca răspuns la planul musulmanelor, locuitorii din Grenoble au lansat pe Facebook un grup rival „cetățenii seculari ecologiști” intitulat „Toată lumea dezbrăcată”, făcând apel către toți membrii să ia cu asalt ștrandurile și piscinele „goi goluți” pentru a contracara „brigada burkini”.
Nudiștii îl acuză pe primarul Verde al orașului, Eric Piolle, de o „îngrijorătoare lipsă de reacție”.
În jur de 250 de persoane s-au strâns până acum, afirmând că se vor dezbrăca duminică la piscinele din Grenoble. Alte 1300 și-au exprimat interesul față de acțiune. Printre aceștia se numără și un consilier regional socialist, care afirmă că încă ezită între a se expune „nud sau nu”.
Prinși la mijloc, salvamarii au protestat săptămâna aceasta, afirmând că nu se pot concentra asupra misiunii lor, iar cele două piscine au trebuit să fie închise în ciuda caniculei.
„Lucrăm pentru a identifica o soluție pozitivă”, a anunțat primăria din Grenoble, care a precizat că nu intenționează să ridice interdicția pentru burkini.
Grupul pro-burkini a declarat că s-a decis să intre în acțiune după ce 630 de persoane au semnat o petiție care cere ca regula să fie schimbată, astfel încât femeile musulmane să se poată îmbăia în public.