Stiri externe

Şaizeci şi şase de clinici au încetat să facă întreruperi de sarcină în SUA după decizia Curţii Supreme din iunie

Şaizeci şi şase de clinici au încetat să facă întreruperi de sarcină în Statele Unite după decizia din iunie a Curţii Supreme de a nu mai garanta dreptul femeilor la avort, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP, scrie agerpres.  

În cele 100 de zile de la decizia Curţii Supreme, 13 state au interzis complet avorturile pe teritoriul lor, iar alte două – Wisconsin şi Georgia – le-au restricţionat sever, potrivit raportului publicat de Institutul Guttmacher.

În aceste 15 state, în care se aflau 79 de clinici care practicau întreruperi voluntare de sarcină înainte de hotărârea Curţii, 26 s-au închis complet, inclusiv cea care se află în centrul deciziei instanţei, supranumită „casa roz” din Mississippi.

Patruzeci de clinici au încetat să facă avorturi însă continuă să ofere alte îngrijiri medicale, precizează institutul, care militează pentru accesul la contracepţie şi la întreruperi de sarcină în întreaga lume.

Cele 13 unităţi medicale care continuă să facă avorturi se află toate în Georgia, unde rămâne legală întreruperea unei sarcini, însă numai în primele şase săptămâni.

Peste 125.000 de avorturi au avut loc în 2020 în cele 14 state care nu mai au nicio clinică care practică înteruperi de sarcină (inclusiv Texas, Missouri, Louisiana şi Arizona) şi peste 41.000 în Georgia.

Aproximativ 22 de milioane de femei aflate la vârsta fertilă trăiesc în aceste state, reprezentând 29% dintre femeile americane din această grupă de vârstă.

De acum, femeile din aceste state „trebuie să meargă într-un alt stat pentru a face avort (cu costuri directe şi indirecte de transport, îngrijirea copiilor şi absenţa de la locul de muncă), să avorteze prin mijloace proprii sau să-şi ducă sarcina până la termen”, subliniază autorii studiului.

Închiderea acestor clinici are efect asupra altor state, unde clinicile care practică avorturi sunt „inundate” de cereri şi „la limita capacităţilor lor”, creând întârzieri mai mari pentru paciente.

Situaţia „va continua să se deterioreze”, scrie Institutul Guttmacher. Alte state, precum Indiana, Ohio şi Carolina de Sud, dispun de legi ce interzic avorturile care au fost blocate în instanţă, dar care ar putea intra în curând în vigoare.

În final, 26 din cele 50 de state americane ar urma să interzică total procedura pe teritoriul lor sau să o reducă drastic, potrivit studiului.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close