Sondaje

Sondaj: credincioșii merg la biserică, dar nu citesc Biblia zilnic

În timp ce majoritatea creștinilor care merg la biserică declară că „vor să Îl onoreze pe Iisus cu viața lor”, un sondaj recent arată că de fapt foarte puțini chiar studiază Biblia.

bibliaRezultatele sondajului arată că 90% dintre cei care merg regulat la biserică sunt de acord cu afirmația „Doresc să Îl onorez pe Iisus în tot ceea ce fac” și 59% sunt de acord cu afirmația „În timpul zilei mă gândesc la adevărurile biblice”.
Cu toate astea, când au fost întrebați de câte ori citesc Biblia, doar 19% au declarat că o citesc în fiecare zi. Aproximativ 26% au declarat că o citesc de câteva ori pe săptămână, 14% doar o dată pe săptămână, 22% o citesc o dată sau de câteva ori pe lună și 18% nu o citesc niciodată sau foarte rar.
„Studiul Bibliei are impact în aproape fiecare palier al creșterii spirituale,” a declarat Ed Stetzer, președinte al LifeWay Research. „Poți să Îl urmezi pe Iisus și poți vedea creștinismul drept sursa adevărului, dar dacă acest adevăr nu îți pătrunde în gânduri, aspirații și acțiuni, atunci nu ești conectat pe deplin la el,” a mai declarat Stetzer, conform Baptist Press.
Aceste rezultate fac parte din cel mai mare studiu din domeniu pe această temă. Pentru studiu, LifeWay Research a intervievat 2.930 de adulți americani care merg la o biserică protestantă cel puțin o dată pe lună.

semneletimpului.ro

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close