Sorin Lavric: Dacă impostorul Ciolacu va câștiga alegerile, va urma propagandă intensivă a LGBTQ în școli și legalizarea căsătoriilor între persoanele de același SEX – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online
Stiri interne

Sorin Lavric: Dacă impostorul Ciolacu va câștiga alegerile, va urma propagandă intensivă a LGBTQ în școli și legalizarea căsătoriilor între persoanele de același SEX

Continuă să facă valuri decizia premierului Ciolacu de a o promova pe activista LGBT, Victoria Stoiciu, în poziții de conducere ale PSD.

Senatorul AUR, Sorin Lavric, îl acuză pe Ciolacu că va legaliza căsătoriile între persoane de același sex dacă va deveni președintele României în toamnă.

„După ce au distrus, la ordinul Comisiei Europene, prin PNRR, viețile a sute de mii de pensionari prin reducerea drastică a pensiilor, în special a românilor care au muncit în condiții grele de lucru, pensii care nu vor mai beneficia (deloc sau parțial) nici de indexarea anuală cu inflația în următorii doi ani, covrigarul Ciolacu și banda lui de tâlhari încearcă să câștige alegerile din această toamnă cu ajutorul comunității LGBTQ.

Astfel că, la congresul de sâmbăta trecută, au propulsat-o pe activista LGBTQ și anti-biserică, în căutare de femei, conform descrierii de pe profilul său Facebook, Victoria Stoiciu, direct în funcția de vicepreședinte al PSD.

Noul vicepreședinte al PSD pentru relația cu ONG-uri și dialog civic, Victoria Stoiciu, este o susținătoare îndârjită a căsătoriilor între persoanele de același sex, participantă la paradele Gay Pride, susținătoare a legalizării drogurilor, dar, mai ales, o adversară a bisericii.

Cum hăitașul lui Hayssam a precizat destul de clar în discursul său că decizia finală de a candida la președinția României a luat-o doar după ce s-a consultat cu duhovnicul, nu putem decât să bănuim ori că Ciolacu și-a mințit duhovnicul, ori că a primit ”dezlegare” de la acesta pentru a defila în campania electorală cu steagul LGBTQ. O situație asupra căreia Biserica Ortodoxă Română ar trebui să aducă de urgență clarificări.

Dacă impostorul Ciolacu va câștiga alegerile prezidențiale din această toamnă, este destul de clar care va fi direcția ideologică pe care va intra România. Propagandă intensivă a LGBTQ în școli și legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex”, a afirmat Lavric, conform unui comunicat de presă.

Senatorul AUR îndeamnă oamenii să iasă la vot la alegerile din toamnă pentru a opri „acapararea statului român de activiștii LGBT”.

„De aceea, toți românii care își doresc să trăiască într-o țară normală, în care mama rămâne ”mamă„ și nu ”Părinte 1”, iar tatăl este în continuare ”tată” și nu ”Părinte 2” trebuie să vină masiv la vot pentru a opri acapararea statului român de către activiștii LGBTQ, pe care conducerea PSD i-a propulsat, deocamdată, la cel mai înalt nivel în partid”, a încheiat Lavric.

Sursa

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

error: Content is protected !!
Close