Stiri externe

SPANIA: Anchetă privind faptele de pedofilie în rândul Bisericii Catolice

Congresul Deputaţilor, camera inferioară a legislativului spaniol, a acceptat marţi să examineze o propunere de anchetă parlamentară cu privire la violenţele sexuale comise asupra minorilor de membri ai Bisericii Catolice, instituţie ce respinge deocamdată orice anchetă de amploare pe acest subiect, informează AFP, potrivit agerpres

Biroul executiv al camerei legislative a anunţat, într-un comunicat, că propunerea va face obiectul unui vot în şedinţă plenară, pentru aprobarea sa fiind nevoie de o majoritate simplă. Data supunerii la vot nu a fost stabilită deocamdată.

Cererea de anchetă parlamentară, o premieră, a fost înaintată de partidul Podemos, stânga radicală, partenerul socialiştilor în coaliţia de guvernare, şi de două formaţiuni separatiste de stânga, catalanii din ERC şi bascii din EH Bildu.

Până acum, faptele de pedofilie comise de membri ai clerului catolic nu au făcut obiectul niciunei anchete oficiale în Spania, nici din partea Bisericii, nici din partea statului, spre deosebire de ţări ca SUA, Franţa, Germania, Irlanda sau Australia.

Socialiştii, al căror vot va fi decisiv pentru crearea comisiei de anchetă, s-au declarat deschişi faţă de o asemenea eventualitate, indicând însă că doresc să studieze în prealabil toate opţiunile, în special posibilitatea de înfiinţare a unei comisii independente de experţi, model ales de Australia, Franţa şi Ţările de Jos.

‘O vom face şi o vom face bine’, a comentat marţi purtătoarea de cuvânt a guvernului, Isabel Rodriguez, într-o conferinţă de presă, menţionând că guvernul caută ‘cea mai bună formulă posibilă’.

Conferinţa episcopală spaniolă a exclus să lanseze ‘în mod proactiv’ o anchetă generală cu privire la pedofilia din rândurile Bisericii.

În lipsa datelor oficiale, cotidianul El Pais a iniţiat în 2018 propria anchetă, îndemnându-i pe spanioli să denunţe cazurile de care aveau cunoştinţă, recenzând 1.246 de victime începând din anii 1930.

În ce o priveşte, Biserica Catolică a recunoscut 220 de cazuri începând din 2001.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close