Stiri externeStiri interne
Structura propagandei LGBT anti-democratice, anti-creștine și anti-raționale
1. Se pornește la demonizarea adversarului, prin asocierea oricărei inițiative de apărare a Căsătoriei ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie, ca bază solidă pentru creșterea și educarea copiilor noștri, cu evenimente oribile din istorie: Holocaustul împotriva evreilor, de pildă.
Exemplu: să asociezi apărarea Căsătoriei între un bărbat și o femeie cu Holocaustul este un fapt monstruos. Este, dincolo de deformarea punctului de vedere a celor care apără Căsătoria între un bărbat și o femeie, o minimalizare și o trivializare a suferinței evreilor în Cel de-al Doilea Război Mondial și de-a lungul istoriei. Ceea ce reprezintă, în sine, o poziție profund antisemită.
2. Se produc teorii ale conspirației care „explică” cum anume dușmanii fictivi – în acest caz, creștinii, conservatorii, cei care susțin definiția Căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie –sunt cauza diverselor disfuncționalități și probleme (reale) cu care se confruntă oamenii: de exemplu, violența domestică din familia „tradițională” sau violența din comunitățile gay.
Exemplu: Să susții că gay-ii ar fi victimele unei persecuții monstruoase dusă de creștini împotriva lor. În fapt, activiștii gay Patrick Letelier și David Island arată în „Men Who Beat Men Who Live Them” următoarele: „probabilitatea actelor de violență în cuplurile gay este matematic dublă față de cuplurile heterosexuale… credem că 650.000 de bărbați gay sunt victime ale violenței domestice în fiecare an în Statele Unite”. Așadar, aruncând vina violenței, și încă a unei violențe monstruoase, de tipul Holocaustului, asupra creștinilor și conservatorilor, maschezi formele și cauzele reale ale suferinței în rândul comunităților gay.
3. Se creează sindromul de cetate asediată. Se produc și se exacerbează emoții noi (adică emoții care în prealabil nu existau în spațiul public, cum ar fi disprețul față de presupuse „fobii” de tipul homofobiei), în general negative (dezgust, neîncredere, ură față de oricine susține o poziție creștină sau conservatoare).
Exemplu: Toți cei care susțin Căsătoria între un bărbat și o femeie sunt acuzați, in corpore, că ar avea ceva cu gay-ii, că ar fi homofobi. Nu este prezentată, nici un moment, poziția corectă a apărătorilor Căsătoriei – care apără, în fapt, Căsătoria dintre un bărbat și o femeie ca fiind fundamentul familiei, celula de bază a societății și cel mai bun mediu pentru dezvoltarea armonioasă, psihologică, emoțională, spirituală și intelectuală, a copiilor. Nu – toți cei care susțin Căsătoria așa cum a fost ea în toate timpurile și în toate marile culturi și tradiții ale omenirii sunt acuzați că se tem de gay, că au ceva cu gay-ii, și sunt catalogați drept „retrograzi”, „creștinopați”, „din Evul Mediu”, oameni care s-ar opune progresului omenirii spre culmile noului socialism globalizat.
În fapt, „creștinopații” sunt cei care spun – ok, omenirea poate s-o pornească din nou spre culmile socialismului, cum a mai pornit-o de atâtea ori în secolul XX; dar, dacă vrem să rezistăm la o nouă catastrofă, rezistența nu va fi pe câmpul politic, ci în planul familiei: prin protejarea familiei și a copiilor, a minților și sufletelor acestora, de noua propagandă, care ne amintește atât de tare de vechea propagandă și de vechile minciuni bolșevice.
4. Se ajunge la violență, interpretată ca reacție justificată pentru cauza dreaptă a progresului și ca o confirmare a existenței reale a dușmanului fictiv și a conspirațiilor și agresiunilor de care „creștinopații”, conservatorii și toți cei care își păstrează uzul rațiunii și al bunului-simț se fac vinovați.
Exemplu: chiar atacurile împotriva „creștinopaților” pornite de autorul textului căruia îi răspund aici (link) este o formă de hate speech și de violență. Dar hate speech-ul nu este hate speech când este orientat împotriva conservatorilor, a „creștinopaților” și a oamenilor de bun-simț. Dacă creștinii și conservatorii sunt înjurați și calomniați, dacă creștinilor și conservatorilor li se pune pumnul în gură, dacă sunt hărțuiți în tribunale și băgați la închisoare, cum vedem că se întâmplă pe alte meleaguri, de pildă în anumite state din SUA – ei bine, mâncăm popcorn și ne bucurăm: homofobii și-o merită, free speech-ul nu e pentru „retrograzi din Evul Mediu.”
5. Se pretinde că respectiva stare de fapt, de pildă dorința unor căsătorii sau a unor parteneriate civile gay în societate, era preexistentă, iar politicienii care se folosesc de ea nu fac decât să reprezinte, democratic, starea de spirit a unui electorat de regulă exagerat ca număr și în ceea ce privește intensitatea pasiunii politice „pentru cauză”. În consecință, legalizarea unor proiecte de căsătorii și de parteneriate civile și de căsătorii „gay” sau între mai mulți parteneri (cum se întâmplă deja în Brazilia) e interpretată ca legitimă din punct de vedere democratic.
Exemplu: Filosoful britanic Sir Roger Scruton ne amintește că în anii 60, în mediile universitare britanice în care s-a format, în care prezența gay-ilor era destul de consistentă, nimeni nu s-ar fi gândit vreun moment la legalizarea unor parteneriate civile sau căsătorii gay. În fapt, premisa cu care a pornit propaganda LGBTQ în anii 60 era următoarea: e treaba fiecăruia ce face la el în dormitor. Acum, ce face fiecare în dormitor e scos în spațiul public – și e transformat în pretenție pentru drepturi politice suplimentare pe baza „orientării sexuale” sau a „preferințelor sexuale”. Drepturi politice care însă, o dată ce sunt recunoscute de stat și legiferate, limitează libertatea de conștiință, libertatea religioasă și libertatea de expresie a unei vaste majorități a populației. Toți cei care vor mai îndrăzni să spună, după acea, că o Căsătorie este între un bărbat și o femeie vor risca să fie marginalizați, arătați cu degetul, dați afară de la locul de muncă, târâți în instanțe și băgați la închisoare, cum vedem deja că se întâmplă în Statele Unite.
Structura asta e identică și identificabilă ca atare în toate mișcările politice antidemocratice, anticreștine și marcate de o pasiune vecină cu posedarea ideologică: de la anarhiștii și teroriștii bolșevici ai secolului al XIX-lea, de la posedați ideologic precum Serghei Neceaev și Vladimir Ilici Lenin, la Troțki, Stalin, Mao și Pol Pot, la Hitler și Mussolini, via mișcările anarhiste și radicale de stânga ale anilor 60, la mișcări de stânga radicale din ziua de azi cu rădăcinile în ideologia unor Neceaev, Troțki și Lenin.
6. Se deformează, cu orice preț, poziția preopinenților din tabăra apărătorilor Căsătoriei – poziție care nu este niciodată prezentată ca atare.
Exemplu: Nu vei spune niciodată ce apără sau de ce apără creștinii și conservatorii Căsătoria între un bărbat și o femeie. Ce dacă ei spun, iar și iar – noi apărăm familia care e nucleul de bază al societății în fața unor atacuri antidemocratice și antiraționale; ce dacă ei spun, iar și iar – nu avem nimic cu gay-ii, nu despre gay e discuția, iar felul acesta de a pune problema face rău tuturor, inclusiv gay-ilor. Vei evita orice confruntare deschisă cu poziția lor, în timp ce vei arunca, iar și iar, vechile sloganuri, pe principiul că o minciună repetată suficient de des se transformă într-un adevăr.
Vei spune, așadar, că ei sunt niște conservatori demonici, oameni care susțin teorii ale conspirației, retrograzi și homofobi dezgustători, oameni pe care oricine îi atacă și îi înjură, pe care oricine îi sabotează indiferent de josnicia mijloacelor folosite face un bine societății, deoarece netezește, nu-i așa, calea progresului inevitabil spre noul socialism și totalitarism (deocamdată) „soft”.
O propagandă care nu ajută pe nimeni cu nimic – în afară de neobolșevici, de aceia care au recosmetizat și au transformat vechea luptă de clasă în lupta de identitate sexuală și gen.