Stiri externe
SUA se alătură unei coaliții internaționale împotriva avortului
Statele Unite s-au alăturat vineri unei declarații internaționale care se opune dreptului la avort, inițiată în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dar apoi respinsă de fostul președinte democrat Joe Biden, scrie AFP.
În aceeași zi cu o mare manifestație împotriva avortului la Washington, secretarul de stat Marco Rubio a declarat că Statele Unite se vor alătura ‘Declarației de consens de la Geneva’ din 2020 privind ‘promovarea sănătății femeilor și întărirea familiei’.
‘Administrația Trump se angajează să sprijine familiile, să promoveze sănătatea femeilor și să protejeze copiii în fiecare etapă a vieții’, a spus el într-un comunicat.
Declarația inițială a fost lansată de Mike Pompeo, un creștin evanghelic care era atunci secretar de stat al lui Donald Trump.
Celelalte țări semnatare au fost în principal națiuni conservatoare din lumea arabă, printre care Arabia Saudită și Egiptul, și din Africa.
Brazilia și Columbia au semnat inițial declarația, dar s-au retras după alegerea unor președinți de stânga.
Statele Unite au făcut același lucru după alegerea lui Joe Biden.
Declarația, semnată de 35 de țări, nu este obligatorie pentru statele semnatare, dar indică faptul că acestea vor respinge orice presiune asupra drepturilor de reproducere.
În 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat hotărârea de referință Roe v. Wade, care a garanta dreptul la avort la nivel național, după numirea unor judecători conservatori în timpul primului mandat al lui Trump.