Video
Tatuajele, față în față cu Biblia
Internauţii îl cunosc pe tânărul Jefferson Bethke, de când acesta a lansat pe YouTube videoclipul „De ce urăsc religia, dar Îl iubesc pe Iisus“, care la doar trei zile de la publicare avea deja 5 milioane de vizualizări şi 60.000 de comentarii. Între timp, ca o voce a creştinului tânăr, cu o viziune modernă asupra credinţei, el a mai vorbit despre sex şi căsătorie, iar într-un videoclip recent, despre tatuaje. „Este un păcat să îţi faci tatuaje?” este întrebarea la care încearcă să răspundă.
Subiectul este unul controversat printre tinerii creştini şi unul de mare interes în Statele Unite, unde 39 de milioane de americani au deja cel puţin un tatuaj pe trupul lor şi unde există publicaţii scrise, unele din ele chiar pentru copii, care prin cărţi de colorat încearcă să-i introducă pe cei mici în lumea tatuajelor prin sloganul „Şi mama mea are un tatuaj”.
Poziţia lui Bethke este din start una pro-tatuaje, din moment ce şi el are câteva, pe care spune că şi le-a făcut după ce s-a rugat şi s-a gândit bine. El susţine că pasajul din Levitic 19:28- „Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul” este singurul care se referă la tatuaje şi este scos din context. Bethke spune că oricine îl dă ca referinţă împotriva tatuajelor, ar trebui să respecte şi toate celelalte lucruri scrise acolo, cum ar fi să nu se mănânce nici un fel de carne cu sânge şi recoltele să nu fie consumate în primii trei ani. Argumentul lui Bethke este cel a multora care discreditează multe porunci din Biblie spunând că ele au fost date într-un timp şi într-un context în care erau bune, dar că nu se referă şi la vremurile contemporane.
4 repere biblice împotriva tatuajelor
Este adevărat că aceea este singura referinţă biblică pe acest subiect şi că Noul Testament nu spune nimic în legătură cu posibilitatea ca un credincios să îşi facă sau nu un tatuaj. Într-un mod simplist de a gândi, cineva ar putea crede că dacă nu îşi face tatuaje în numele morţilor, aşa cum este scris în Levitic, atunci nu este nicio problemă. Dar tot Biblia spune „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10:31). De aceea, deşi Noul Testament nu conţine o poruncă împotriva tatuajelor sau a perforării/tăierii corpului, nici nu oferă vreun motiv să credem că Dumnezeu ar fi de acord cu acestea.
Un alt aspect pe care Bethke nu îl ia în considerare este modestia. Prin 1 Timotei 2:9, Biblia spune că trebuie să ne îmbrăcăm cu modestie. Înţelesul de bază al modestiei stă în a nu atrage atenţia celorlalţi asupra propriei persoane, pe când tatuajele sau piercing-urile sunt făcute ca să atragă în mod sigur atenţia.
Bethke spune că înainte de a-şi face tatuajele a stat şi s-a gândit dacă ceea ce vrea să facă este un lucru bun sau rău. În final a hotărât să este în regulă. Dar a uitat de unul din cele mai importante principii biblice ce priveşte în mod clar problemele sau aspectele pe care Biblia nu le abordează în mod specific. Şi anume, dacă există îndoieli că acele lucruri Îi fac plăcere lui Dumnezeu, atunci cea mai bună cale este renunţarea: „Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat” (Romani 14:23).
Şi poate că în capul acestei liste trebuia să stea adevărul suprem că trupurile noastre aparţin lui Dumnezeu şi acest lucru ar trebui să se reflecte şi în felul în care credinciosul îşi îngrijeşte trupul, sau pentru ce îl foloseşte. La cât de bine Bethke cunoaşte Biblia, nu trebuia să uite de 1 Corinteni 6:19-20- „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să „locuiască” într-un trup cu tatuaje, putea să creeze omul aşa de la început.
Astfel, estetica divină este desconsiderată doar cu nişte explicaţii moderniste şi superficiale, care reflectă tocmai ce Bethke vrea să contracareze, versete scoase din context şi o înţelegere superficială a Bibliei.
De aceea, orice tânăr, credincios sau nu, ar trebui să îşi pună următoarele întrebări, înainte de a lua o decizie care va rămâne cu el toată viaţa:
– Am vârsta legală pentru a-mi face tatuaje?
– Sunt părinţii mei de acord cu asta?
– Ar trebuie să ignor autoritatea dată de Dumnezeu părinţilor mei asupra mea?
– Voi dori să am aceste tatuaje şi după ce voi îmbătrâni?
– Îi vor plăcea partenerului meu de viaţă aceste tatuaje?
– Voi putea suporta prejudecăţile celor din jur dacă nu le va plăcea tatuajul meu?
– Îl glorific pe Dumnezeu prin această imagine?
– Sunt pe deplin convins că tatuajele sunt permise pentru un creştin?
Galerie video:
<>