Stiri externe
Tensiuni ridicate în Ierusalim, înainte de Marşul Steagului. Forţele de ordine sunt în alertă maximă
Polițiștii israelieni sunt în stare de alertă maximă, duminică, la Ierusalim pentru „Marşul drapelului”. Evenimentul marchează reunificarea Ierusalimului după Războiul de șase zile din 1967.
Parada organizată este controversată, în timpul procesiunii având loc frecvent ciocniri violente între evrei și musulmani. În acest context, au fost mobilizate forțele de ordine, potrivit BBC.
Defilarea marchează pentru Israel reunificarea Oraşului Sfânt după ocuparea în 1967 a părţii sale palestiniene. Traseul său istoric trece prin Oraşul Vechi situat în Ierusalimul de Est ocupat, fără a face un ocol prin Esplanada Moscheilor, în centrul tensiunilor israeliano-palestiniene.
3.000 de ofiţeri vor fi în stare de alertă pentru marşul de „Yom Yerushalaim” sau „Ziua Ierusalimului” care urmează să înceapă la ora locală 16.00 (13.00 GMT).
Grupuri palestiniene au ameninţat că vor răspunde în caz de violenţe în cursul marşului sau dacă participanţii merg pe Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului, dar şi cel mai sfânt loc al iudaismului sub numele de Muntele Templului.
„Nu vom ezita să folosim toate mijloacele posibile pentru a opri o (posibilă) incursiune în locurile noastre sacre. Israelul va plăti un preţ mare pentru asta”, a declarat, sâmbătă, pentru AFP, Ghazi Hamad, membru al biroului politic al Hamas, mişcarea islamistă la putere în Fâşia Gaza care afirmă că luptă împotriva iudaizării acestui loc.
Semne de tulburare între palestinieni și evrei
Evenimentul anual are loc într-un moment de tensiuni deosebit de mari, după luni de incidente mortale. Israelul consideră întregul Ierusalim drept capitală, lucru respins de majoritatea țărilor și de palestinieni.
Statutul orașului se află în centrul conflictului israelo-palestinian. Palestinienii susțin că Ierusalimul de Est ocupat de Israel este capitala unui viitor stat al lor, deși Israelul spune că orașul nu va fi niciodată redivizat.
Anul acesta, manifestanților li se permite să intre în Orașul Vechi prin Poarta Damascului care duce în Cartierul Musulman – o decizie care a fost condamnată de palestinieni. Anul trecut, manifestanții nu au avut voie să utilizeze această rută din cauza situației instabile.
Majoritatea manifestanților vor trece prin Poarta Damascului, în timp ce un număr mai mic va intra prin Poarta Jaffa, între cartierul creștin și cel armean, ambele convergând spre Zidul de Vest din Cartierul Evreiesc.