PersecutiiStiri externe
Un an de la masacrul creștinilor din Sri Lanka
Sri Lanka a marcat marţi un an de la atentatele jihadiste de Paşti care au făcut 279 de morţi, în plină izolare decretată pentru combaterea propagării coronavirusului, relatează France Presse, via agerpres.
Pandemia a forţat clerul catolic local să renunţe la mari ceremonii planificate pentru a onora cei 279 de morţi şi 600 de răniţi la 21 aprilie 2019, când bombele atentatorilor sinucigaşi au lovit simultan biserici aglomerate şi hoteluri de lux în insula din Asia de Sud.
Citeşte şi: PLAN DIABOLIC: Streinu Cercel vrea ca bătrânii să fie scoși din familiile lor și izolați timp de trei luni
În schimb, clopotele bisericilor au răsunat timp de cinci minute. Au urmat două minute de tăcere în toată ţara la ora 08:45 locală (3:15 GMT), când au explodat bombele. Chiar şi canalele TV au tăcut.
Unii supravieţuitori au participat la o liturghie restrânsă la Biserica Sfântul Sebastian din Negombo, un oraş din apropierea capitalei Colombo, locul unuia dintre cele mai sângeroase atentate dintr-o serie de atacuri coordonate.
La Biserica Sfântul Anton din Colombo, lovită de asemenea de atentatori sinucigaşi, locuitorii s-au rugat afară şi au aprins lumânări în faţa unui memorial dedicat celor 56 de persoane ucise acolo în plină slujbă din duminica Paştelui.
La 21 aprilie 2019, şapte membri ai unui grup extremist local, National Thowheeth Jama’ath (NTJ), s-au aruncat în aer în timpul liturghiei de Paşti în biserici şi hoteluri de lux. Organizaţia jurase credinţă grupării jihadiste Stat Islamic (SI).
Patru lideri NTJ au fost ucişi în următoarele zile în schimburi de focuri cu forţele de securitate. 135 de persoane care au legături cu grupul extremist sunt încă în detenţie.
În ajunul comemorării unui an de la atentatele de Paşti, autorităţile sri-lankeze au prelungit cu o săptămână izolarea în vigoare, în faţa cazurilor tot mai numeroase de COVID-19.