Am primit zilele acestea prin E-Mail, una din acele întâmplări care circulă de ani de zile prin lumea virtuală. Ea este genul acelor “întâmplări” petrecute probabil în lumea fanteziei cuiva, care devin apoi “de la noi”, din satul sau oraşul nostru, pe care le povestim şi răspovestim, probabil pentru profunzimea mesajului sau umorul lor. Poate şi pentru faptul că personajele prea seamănă cu noi, aceste povestiri devin parte din povestea vieţii noastre a fiecăruia.
Am s-o redau aici, pentru că ea vorbeşte atât de mult de noi, de iuţimea cu care sărim la concluzii şi, mai ales, de superficialitatea cu care trecem în rândul inamicilor pe binefăcătorii noştri.
Funcţionarul de la poştă sorta ca de obicei, scrisorile adunate din cutiile poştale ale micului orăşel. I-a atras atenţia un plic mai îngălbenit pe care era scris simplu: “Către Dumnezeu”. L-a desfăcut, crezând că este una din scrisorile acelea pe care le scriu copiii, uneori lui Dumnezeu sau lui Moş Crăciun. Scris cu litere mari, scrisoarea conţinea cuvintele:
“Dragă Doamne Dumnezeule!
Sunt o femeie bătrână de 90 de ani şi mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Cineva mi-a furat poşeta în care aveam 100 de dolari. Necazul meu cel mai mare este că se apropie Crăciunul şi am invitat la masă două prietene, văduve bătrâne şi ele. Cei 1oo de dolari erau banii cu care voiam să fac cumpărăturile pentru masa aceea şi mă doare sufletul să nu le primesc pe prietenele mele, că sunt şi ele femei singure şi sărace. Te rog Doamne, ajută-mă! Nu mă lăsa să mă fac de ruşine în faţa prietenelor mele!
Îţi mulţumesc pentru că Tu asculţi rugăciunile oamenilor necăjiţi!”
Poştaşul impresionat până la lacrimi de necazul acestei bătrâne, a împărtăşit cu colegii de la poştă rândurile femeii. Imediat s-au deschis portofelele şi s-au adunat 96 de dolari. Poştaşul i-a pus într-un plic şi, din partea lui Dumnezeu, l-a pus în cutia de poştă a femeii bătrâne.
A trecut Crăciunul cu bine şi poştaşul nostru şi-a reluat slujba. Spre surprinderea lui a găsit din nou un plic asemănător în timpul sortării corespondenţei. A recunoscut imediat scrisul. A desfăcut plicul:
“Dragă Doamne Dumnezeule,
Îţi mulţumesc din toată inima pentru că mi-ai ascultat rugăciunea. Să fi văzut ce fericită am fost cu prietenele mele! Le-am povestit şi lor ce minunat eşti Tu şi cum m-ai ajutat în mod miraculos la Crăciunul acesta. Mi-ai făcut un Crăciun de neuitat. Mulţumesc frumos!
Apropo, să şti că lipseau 4 dolari. N-au fost 100. Am ştiut eu dintotdeauna că nemernicii aceia de la poştă sunt nişte hoţi mizerabili!”
