Stiri externeVideo

Ce se întâmplă cu bilețele de rugăciune de la Zidul Plângerii

Vizitatorii la Zidul Plângerii deseori pun rugăciuni scrise în crăpăturile dintre pietre. V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu ele când nu mai au loc? Iată răspunsul!

12 milioane de oameni au vizitat Zidul Plângerii în acest an. Acesta e parte a unui zid de apărare construit de împăratul Irod în urmă cu 2.000 de ani în jurul Muntelui Templului. Când împăratul Solomon a inaugurat primul Templu, Dumnezeu spunea că, de atunci, ochii și inima Lui vor fi întotdeauna îndreptate spre locul acesta.

Rabin Shmuel Rabinovitch: Se spune, potrivit tradiției evreiești, că toate rugăciunile oamenilor de pretutindeni se înalță din acest loc. Aici, porțile cerului sunt deschise, iar evrei și neevrei din țară sau diaspora își scriu dorințele pe bilețele, care mai apoi sunt inserate între pietrele de la Zidul Plângerii.

Chris Mithcell: Dacă evreii și cei de alte credințe nu pot să ajungă aici, pot trimite rugăciunile lor prin poștă, e-mail sau SMS. Când sunt prea multe bilețele în crăpături, de două ori pe an, sunt oameni care colectează aceste rugăciuni vechi pentru a face lor altora noi. Ei folosesc mâinile sau bețe de lemn pentru a le colecta, fiindcă, spun ei, Biblia zice că nu e permisă folosirea uneltelor de fier la Templu. Colectarea bilețelelor e doar prima parte a povestirii.

Potrivit practicilor religioase evreiești, e interzis a distruge orice care are numele lui Dumnezeu scris pe el. Aceasta înseamnă că bilețelele sunt tratate cu același respect ca și manuscrisele uzate sau deteriorate din Tora și din cărțile de rugăciune. Așadar, bilețelele sunt adunate în saci și, mai târziu, sunt îngropate în cimitirul de pe Muntele Măslinilor. Rabinul de la Zidul Plângerii, Shmuel Rabinovitch, spune că nimeni nu citește bilețelele fiindcă ele sunt destinate Creatorului.

Rabin Shmuel Rabinovitch: Sigur că ne rugăm și Îl rugăm pe Creatorul lumii să asculte cererile oamenilor și rugăciunile lor și să împlinească toate dorințele inimilor lor care sunt bune.

Înainte de Roș Hașana, Anul Nou evreiesc tradițional, Rabinovitch spune că e timpul ca oamenii să lase în urmă durerile de anul trecut și să privească și să aștepte cu nerăbdare binecuvântările care vin în noul an.

În timpul acestui sezon de zile sfinte, se așteaptă ca un milion și jumătate de oameni să viziteze Zidul Plângerii. Până la 50000 de oameni vin aici în fiecare seară, până la Yom Kippur, ca să spună rugăciuni speciale de iertare. Priviți doar să vedeți la ce vă puteți aștepta pe platformele noastre de socializare! Evreii recită rugăciuni speciale, „slichot”, de la Roș Hașana și până la Yom Kippur. Cuvântul slicha înseamnă „iertare” și se referă la iertarea oferită de Dumnezeu păcătosului care se căiește. Aceste rugăciuni sunt un colaj de versete biblice și rugăciuni evreiești scrise într-un stil poetic. În timpul rugăciunilor, conducătorul cântă câteva versuri, iar congregația răspunde tot cântând și strigând la unison către Dumnezeu, în speranța ca numele să le fie scrise în cartea vieții. Rugăciunile sunt recitate la miezul nopții sau la primele ore ale dimineții. „Domnul este Dumnezeu !” E o experiență unică să fiți aici, în Ierusalim, în timpul sezonului cu zile sfinte și să puteți ține sărbătorile Domnului. Iată-ne la finalul ediției de azi ! Mulțumim că ați fost alături de noi. Tuturor prietenilor noștri evrei le spunem „Șana Tova!”, să aveți parte de un an nou fericit și prosper!

Știre difuzată în cadrul emisiunii Jerusalem Dateline 297 – octombrie 2019. Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close