Studiu

China, stat oficial ateu, pe cale să devină ţara cu cei mai mulţi creştini din lume

Deşi China se declară în mod oficial o ţară atee, situaţia se schimbă rapid, pe măsură ce o parte tot mai mare din cele 1,3 miliarde de cetăţeni caută refugiu spiritual în bisericile creştine, iar nu în doctrina comunistă. Specialiştii apreciază că statul chinez nu numai că estre pe punctul de a deveni prima economie a lumii, ci şi ţara cu cei mai mulţi creştini.

Congregaţiile creştine din China au cunoscut o perioadă de creştere excepţională, odată ce bisericile au fost redeschise după moartea liderului comunist Mao Zedong (a condus Partidul între 1943-1976), eveniment ce a însemnat sfârşitul Revoluţiei Culturale. Această mişcare amplă de reformă a fost lansată în 1966 şi a reprezentat lupta pentru putere a Partidului Comunist prin confiscarea controlului aparatelor statului chinez, notează cotidianul britanic „The Telegraph”.

La mai puţin de patru decenii de la încheierea acestui episod dureros din istoria Chinei, unii experţi declară că statul chinez este pe cale să devină prima economie a lumii, dar şi ţara cu cei mai mulţi creştini din lume. „Potrivit calculelor mele, China este sortită să devină ţara  cu cei mai mulţi creştini din lume, foarte curând. Se va întâmpla în mai puţin de trecerea unei generaţii. Nu mulţi oameni sunt pregătiţi pentru o schimbare atât de dramatică”, a declarat Fenggang Yang, profesor de sociologie în cadrul Universităţii Purdue (China) şi autor al cărţii „Religia în China: Supravieţuirea şi Resurecţia sub Regimul Comunist”.

În 2010, în China erau mai mult de 58 de milioane de protestanţi, spre deosebire de 40 de milioane în Brazilia şi 36 de milioane în Africa de Sud, potrivit informaţiilor Institutului Pew Research Centre. Iar profesorul Yang, expert în religiile din China, se aşteaptă ca numărul lor să atingă 160 de milioane până în 2025, ceea ce înseamnă că ar depăşi Statele Unite ale Americii, care aveau 159 de milioane de protestanţi în 2010. Spre deosebire de China, în SUA şi în Europa numărul creştinilor este în declin.

Expansiunea creştinismului depăşeşte graniţele Chinei, existând grupe de pregătire a misionarilor, majoritatea orientându-se spre Coreea de Nord, în căutarea de noi suflete necreştinate. „Vrem să ajutăm, iar pentru noi este mai uşor decât pentru misionarii britanici, sud-coreeni sau americani”, a spus un predicator chinez.

Însă răspândirea fără precedent a creştinismului, în toată ţara, pune liderii comunişti în dificultate. Pe de-o parte, oficialii chinezi sunt conştienţi că bisericile pot oferi servicii de ajutor social pe care guvernul nu le poate asigura, în timp ce contribuie la inversarea crizei morale care a cuprins locuitorii, mulţi dintre ei renunţând la respectarea doctrinelor comuniste în favoarea câştigurilor materiale. „Avem două motivaţii: una este răspândirea evangheliei, iar cea- de-a doua este binefacerea în societate. Creştinismul poate juca un rol în menţinerea păcii şi a stabilităţii în societate. Fără Dumnezeu, oamenii ar face orice şi-ar dori”, a precizat Shi, predicator în cadrul bisericii din Liushi, liderul uneia dintre cele mai mari congregaţii creştine din ţară.

Însă conducătorii comunişti nu ignoră riscul ca politicile statului să fie schimbate de învăţăturile creştine, aşa încât menţin alertă supravegherea liderilor creştini şi a enoriaşilor lor. Creştinii acceptă supravegherea autorităţilor în schimbul libertăţii de a merge la biserică, fiind mulţumiţi astfel să participe la slujbele săptămânale.

Sursa:  adev.ro

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close