Rata divorţurilor este mai mare printre protestanţii conservatori, spune un studiu care pare să contrazică influenţa pozitivă a religiei asupra vieţii de familie. Cum ar putea fi explicată această situaţie în condiţiile în care este de așteptat ca protestanţii să aibă o concepţie biblică despre căsătorie?
Una dintre cauzele creşterii divorţurilor constă în cultura religioasă conservatoare, ale cărei valori au fost greșit înţelese sau aplicate, spun autorii studiului. Această situaţie controversată poate fi explicată prin „restricţionarea activităţii sexuale înainte de căsătorie și încurajarea tinerilor să înceapă viaţa de familie prea devreme”, afirmă unul dintre cercetători. Acest aspect ar putea fi privit într-o notă pozitivă, însă efectul este negativ, deoarece mulţi spun că o căsătorie timpurie nu este suficient de solidă pentru a rezista în timp.
Divorţul cu Biblia în mână
De exemplu, state precum Alabama și Arkansas, situate pe celebra Centură a Bibliei, din SUA, ocupă locul doi și trei în ceea ce privește rata divorţului. În această regiune, care se află în partea de sud-est şi sud-centru a SUA și este predominant protestantă, citirea Bibliei şi frecventarea bisericii ocupă un loc important în viaţa populaţiei, într-un procent mult mai mare decât în restul ţării. Surprinzător este faptul că în state precum Massachusetts și New Jersey, așa numitele „Blue States„, mai liberale faţă de religie, sunt poziţionate la polul opus al clasamentului.
Controversele din jurul studiului
Cu siguranţă, rezultatele studiului sunt provocatoare. Reacţiile nu au întârziat să apară, contestându-se nu atât de mult datele statistice, cât interpretarea lor. Unul dintre contestatari este Eric Metaxas, cunoscut publicului american ca scriitor, vorbitor la radio și autor al unei biografii reputate a lui Dietrich Bonhoeffer, dar și opozant al politicii președintelui Obama. Chiar dacă datele statistice sunt incontestabile, el se întreabă dacă într-adevăr creștinii conservatori își rănesc familiile. Într-un articol publicat de Christian Post, scriitorul american consideră că cercetătorii au ajuns la concluzii ce se circumscriu intereselor unui mediu secularizat care „sună alarma împotriva teocratizării Americii”, iar acum își „trâmbiţează rezultatele”.
Metaxas consideră că una dintre greșelile fundamentale ale cercetătorilor constă în faptul că nu definesc foarte clar ce înţeleg ei prin „protestant conservator” și de unde știu că tocmai aceștia divorţează. În contrapondere la afirmaţiile cercetătorilor, Metaxas menţionează că atunci când un cuplu completează actele pentru divorţ, el nu este interogat cu privire la apartenenţa religioasă, cu atât mai puţin cu privire la profunzimea angajamentul lor religios.
Mai mult decât atât, datele statistice sau recensămintele nu disting niciodată între cei care se autointitulează în mod formal „protestant conservator” și cei care practică cu adevărat convingerile lor religioase.
Religia stabilizează familia
Pentru a-și susţine argumentaţia, scriitorul american apelează la cercetarea lui Brad Wilcox de la Universitatea din Virginia, care a documentat faptul că stabilirea unei distincţii este vitală pentru o înţelegere corectă a oricărui fenomen cu substrat religios. În timp ce un protestant care nu își practică credinţa este mult mai probabil să divorţeze decât media americanilor, un conservator protestant, care este activ în biserica sa, are o probabilitate cu 35% mai mică de a divorţa, comparativ cu restul americanilor. În același timp, protestanţii conservatori cu numele (care nu participă activ la biserică) sunt cu 20% mai predispuși la divorţ decât americanii seculari. În plus, nu doar în cazul protestanţilor funcţionează această distincţie, o diferenţă similară putând fi găsită între practicanţii și nepracticanţii catolici.
Fie tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, cu venituri mici sau mari, cei care au confirmat că sunt persoane religioase au raportat un angajament mai crescut faţă de partenerul de viaţă, dar și niveluri mai ridicate de satisfacţie maritală și mai puţină interacţiune negativă.
Profesorul Scott Stanley de la Universitatea din Denver explică faptul că în cazul cuplurilor care au la bază valori religioase pot fi evidenţiate mai multe calităţi necesare pentru evitarea unui potenţial divorţ. „Fie tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, cu venituri mici sau mari, cei care au confirmat că sunt persoane religioase au raportat un angajament mai crescut faţă de partenerul de viaţă, dar și niveluri mai ridicate de satisfacţie maritală și mai puţină interacţiune negativă”, a menţionat profesorul american. Mai mult decât atât, aceste tendinţe se menţin indiferent de variabilele introduse în studiu, precum venitul, educaţia sau vârsta căsătoriei.
O concluzie similară vine și din partea unui psiholog britanic, Roxane Gervais, care a descoperit că angajaţii religioși au mai mult sens în viaţă decât cei care nu pun preţ pe credinţă. Intenţionând să identifice nivelul de fericire al oamenilor religioși atât în familia lor, cât și în viaţa profesională, ea a descoperit ca subiecţii care participau la slujbele religioase se simţeau mai împliniţi în viaţă și mult mai puţin predispuși la anxietate.
În concluzie, cercetările afirmă același fapt, doar interpretările sunt diferite. Reiese cu claritate ideea unei creșteri a ratei divorţului chiar și în rândul familiilor care consideră că au o descendenţă creștin conservatoare, însă fără a practica o viaţă religioasă. Această realitate îl determină și pe Metaxas să recunoască că datele statistice care evidenţiază o rată mare de divorţ în Centura biblică ar trebui să îi tulbure pe cei interesaţi de fenomenul religios. Însă, în opinia sa, „răspunsul corect este de a-i determina pe creștinii formali să devină practicanţi și nu de a discredita rolul credinţei în stabilitatea familiei”.
