Persecutii
Iranul începe închiderea bisericilor creştine
Despre Iran, comunitatea internaţională are sentimentele amestecate. După ce săptămâna trecută, liderii internaţionali au lăudat autorităţile iraniene pentru decizia de a închide programul de înarmare nucleară, acum ţara este criticată aprig pentru o altă închidere: cea a bisericilor creştine.
După ultimele alegeri, creştinii din Iran numără aproape 110.000 de persoane, din totalul de 75 de milioane de persoane. Prin urmare, procentul de doar 0,15% din populaţia ţării îi plasează într-o minoritate inconfortabilă.
Numărul nu este însă principala problemă, ci persecuţiile din partea autorităţilor. În Iran nu doar că este ilegal să mergi la biserică, majoritatea locaşurilor de cult fiind închise, dar nici întâlnirile de rugăciune în casele creştinilor nu mai sunt acceptate, explică Michael Wood, de la Organizaţia “Open Doors” USA – care analizează situaţia creştinilor persecutaţi din întreaga lume.
Toţi cei care participă devin ţinta guvernului islamist de la putere, care îi supune pe creştini investigaţiilor şi anchetelor amănunţite, arată Mission Network News . Atunci când guvernul a constatat că dorinţa creştinilor de a se întâlni a crescut, nu a scăzut, iranienii au decis închiderea bisericilor.
Iranul se află pe locul 9 în topul celor mai periculoase 50 de ţări pentru creştini. Guvernul şiit de la Teheran consideră creştinismul o ameninţare şi orice musulman care devine creştin este condamnat la moarte.